Companii responsabile față de mediu și oameni

București, Cluj-Napoca și Suceava, printre cele 100 de orașe din UE sprijinite pentru a deveni smart și verzi

Comisia Europeană a desemnat cele 100 de orașe din UE care vor participa la misiunea UE pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, așa-numita misiune „Orașe”. Din România au fost selectate 3 orașe care vor primi finanțare și consultanță: București, Cluj-Napoca și Suceava.

Zonele noastre urbane găzduiesc 75 % dintre cetățenii UE. Pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2. Prin urmare, este important ca orașele să acționeze ca ecosisteme de experimentare și inovare pentru a le ajuta pe toate celelalte în tranziția lor spre a deveni neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

„Tranziția verde este în plină desfășurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care își stabilesc obiective și mai ambițioase. Aceste orașe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideți să începem să acționăm chiar de astăzi.” a declarat Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Misiunea „Orașe” va primi finanțare în valoare de 360 milioane EUR în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acțiunile de cercetare și inovare vor aborda mobilitatea curată, eficiența energetică și planificarea urbană ecologică și vor oferi posibilitatea de a elabora inițiative comune și de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Beneficiile pentru orașe includ consiliere și asistență personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii și gestionată de NetZeroCities, finanțare suplimentară și oportunități de finanțare, precum și posibilitatea de a se alătura unor acțiuni de inovare și unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunități de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între orașe și de sprijin pentru implicarea cetățenilor în misiune.

Comisia va invita cele 100 de orașe selectate să elaboreze contracte pentru orașe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deșeurilor și transporturile, împreună cu planurile aferente de investiții. Acest proces va implica cetățenii, organizațiile de cercetare și sectorul privat.

„În cadrul ofensivei lor de a deveni inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030, cele 100 de orașe din UE anunțate astăzi vor fi «bancuri de testare» naturale pentru soluții inovatoare integrate la multe dintre problemele cu care se confruntă în prezent cetățenii noștri, inclusiv mobilitatea urbană. În contextul noului nostru cadru privind mobilitatea urbană, ele dispun de instrumentele necesare pentru ca mobilitatea interurbană și urbană să devină sănătoasă și sustenabilă, de exemplu prin dublarea traficului feroviar de mare viteză și prin dezvoltarea unei infrastructuri suplimentare pentru biciclete în următorii 10 ani, prin investiții în benzi sigure pentru biciclete și prin asigurarea conectivității cu zonele rurale și suburbane, astfel încât navetiștii să beneficieze de opțiuni de mobilitate sustenabilă. Sunt sigură că vor reuși și încurajez alte orașe din întreaga Europă să le urmeze exemplul.” a spus Adina Vălean, comisarul pentru transporturi.

Context

Orașele au fost invitate în noiembrie 2021 să își exprime interesul de a participa la Misiune. Perioada de exprimare a interesului s-a încheiat la 31 ianuarie 2022. Într-o primă etapă, experți independenți au evaluat fiecare candidatură. Într-o a doua etapă, Comisia a aplicat criterii suplimentare pentru a asigura un echilibru geografic și o diversitate de orașe în ceea ce privește dimensiunea, impactul și ideile inovatoare. În total, 377 de orașe și-au depus candidatura pentru a face parte din misiunea „Orașe”. Cele 100 de orașe din UE alese astăzi reprezintă 12 % din populația UE. 

Comisia a lansat în septembrie 2021 misiunea pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, odată cu adoptarea unei comunicări privind misiunile UE. Aceasta s-a realizat în urma aprobării în vara anului 2021 a planurilor individuale de punere în aplicare a misiunilor. Pe lângă misiunea „Orașe”, există alte patru misiuni ale UE care vizează provocările globale în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, reînsănătoșirea oceanelor și a apelor noastre, solurile sănătoase și cancerul. Un program de lucru dedicat misiunilor Orizont Europa a fost publicat la 15 decembrie 2021. 

Misiunile sunt o noutate a programului Orizont Europa și susțin prioritățile Comisiei, cum ar fi Pactul verde europeanO Europă pregătită pentru era digitalăPlanul european privind combaterea canceruluiO economie în serviciul cetățenilor și Noul Bauhaus european. De exemplu, misiunea „Schimbări climatice” este deja un element concret al noii Strategii privind adaptarea la schimbările climatice.

Share this article
Prev Post

Pădurea Copiilor: rezultatele campaniei de împădurire din primăvara 2022 / AFM se va concentra pe finanţarea proiectelor de eficienţă energetică

Next Post

Burger King UK lansează noi ambalaje returnabile, cu garanție / Campania „Plant a Tree with HP”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next