În toate hipermarketurile Carrefour din țară, clienții au posibilitatea de a aduce uleiul alimentar uzat, pentru a fi colectat responsabil. Pentru încurajarea acestui bun obicei, Carrefour a implementat o mecanică de recompensare prin care oferă 1 litru de ulei proaspăt la schimb pentru fiecare 3 litri de ulei folosit, și 2 litri de ulei proaspăt la schimb pentru 5 litri de ulei folosit.
Criteriile pentru ca uleiul alimentar uzat adus la unul dintre magazinele Carrefour să fie acceptat sunt:
- uleiul uzat să fie dispus în recipiente de tip PET, bine închise
- uleiul să fie strecurat înainte pentru a nu avea resturi de orice fel
- PET-ul în care este pus uleiul să fie curat pe exterior, fără găuri sau urme de ulei scurs
Acțiunea este implementată cu sprijinul organizației Respiră Verde, care va colecta și procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil și alte derivate.
În perioada noiembrie 2019 – noiembrie 2020 peste 160.000 de litri de ulei alimentar uzat au fost colectați de la clienți în hipermarketurile Carrefour și prin Bringo, oferind la schimb peste 55.000 litri de ulei proaspăt. Asta înseamna peste 160 de milioane de litri de apă curată!
Clienții care vor să adopte obiceiuri mai bune în fiecare zi au, din decembrie 2020, posibilitatea să aducă uleiul alimentar uzat și în 11 supermarketuri Carrefour și 10 magazine Supeco din țară.
Detalii despre campanie, precum și lista magazinelor Carrefour în care se colectează uleiul folosit, aici.