Clienții hipermarketului pot, din nou, să cumpere fructe și legume de la producători locali, la prețul de 1 PET bucata. Pentru fiecare recipient de apă rPET DORNA, produs din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil, primesc o cantitate dublă de fructe și legume. Astfel, are loc o conversie avantajoasă și responsabilă, prin care PET-ul devine monedă de schimb, iar clienții contribuie la reducerea amprentei asupra mediului, susțin fermierii locali și, nu în ultimul rând, cumpără alimente sănătoase.
Inițiativa se află la a treia ediție și se derulează începând cu 13 septembrie 2021 în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și cu sprijinul Green Point Management, Green PC Ambalaje, Recycling International și Financiar Recycling.
Plata cu PET a fost lansată în premieră de Carrefour România în 8 hipermarketuri din țară în anul 2019, ca parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic și a fost întâmpinată cu interes de către clienți: în primele două ediții s-au colectat peste 370.000 de PET-uri și s-au dat la schimb peste 92 de tone de fructe și legume românești în 14 hipermarketuri.
Prima oprire a caravanei Plata cu PET 2021 va avea loc în Timișoara și Târgoviște, unde timp de o săptămână clienții din cele două orașe pot aduce PET-uri la stația special amenajată în magazine. Totodată, clienții care aduc minimum 20 de ambalaje PET în perioada campaniei pot participa la tombola cu premii speciale, cu înscriere pe baza cartonașului. Pentru mai multe detalii, participanții pot consulta regulamentul campaniei pe www.carrefour.ro sau la biroul Relații Clienți din magazin.
Traseul Caravanei Plata cu PET poate fi vizualizat aici.