Companii responsabile față de mediu și oameni

Carrefour și InspirAction au lansat a 3-a ediție a programului Gust pentru sănătate. Înscrieri deschise pentru școli până pe 27 septembrie

Carrefour România și Asociația InspirAction au lansat cu sprijinul Ministerului Educației cea de a 3-a ediție a programului „Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, o inițiativă destinată încurajării obiceiurilor sănătoase și meselor delicioase în cadrul școlilor din România.

În anul școlar 2024-2025, 650 de elevi din 26 de clase (V-VII) vor participa la
390 de sesiuni educaționale, desfășurate în 13-15 școli din mai multe județe. Aceste sesiuni se vor concentra pe teme relevante precum nutriție, activitate fizică, mindfulness și îngrijirea plantelor. Traineri certificați ai asociației InspirAction vor folosi metode interactive, bazate pe coaching, adaptate stilului de învățare modern, pentru a crea o experiență educațională captivantă.

Programul vizează dezvoltarea abilităților necesare pentru o viață sănătoasă, cu accent deosebit pe diversificarea alimentației, impactul nutriției asupra nivelului zilnic de energie, importanța hidratării și odihnei, gestionarea emoțiilor, planificarea activităților pentru a forma noi obiceiuri sănătoase. „Gust pentru sănătate” își propune nu doar să îmbunătățească obiceiurile alimentare, ci și să contribuie la formarea unor tineri încrezători și rezilienți.

Înscrieri deschise pentru școli

Până în data de 27.09.2024, profesorii diriginți din școlile interesate sunt invitați să se înscrie în program prin completarea unui formular disponibil pe pagina Asociației InspirAction, AICI.

Școlile și cele 26 de clase selectate să participe în programul educațional vor fi anunțate până în data de 14.10.2024.

Criterii de eligibilitate

Se pot înscrie diriginții cu elevi de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, motivați să participe la activități extra-curriculare despre nutriție, activitate fizică, mindfulness și îngrijirea plantelor, din următoarele orașe: Alba Iulia, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Iași, Mangalia, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Sibiu, Suceava, Timișoara și Târgu Jiu.

Programul „Gust pentru sănătate” a debutat în anul 2022 și a avut, până în luna iunie a acestui an, 478 de elevi beneficiari. Rezultatele obținute în primele două ediții sunt impresionante: 65% dintre participanți au dezvoltat obiceiuri de viață sănătoase, iar stima lor de sine a crescut cu 41%. În plus:

  • consumul de produse fast-food a scăzut cu 31%;
  • consumul de legume crude a crescut cu 43%;
  • consumul de sucuri acidulate a scăzut cu 30%;
  • consumul de dulciuri a scăzut cu 28%.

„Programul «Gust pentru sănătate» este o extensie naturală a angajamentului Carrefour de a promova un stil de viață sănătos. Ne bucurăm tare mult să observăm că impactul sesiunilor educaționale din cadrul programului nu se limitează doar la aspecte care țin de sănătatea fizică, ci contribuie și la creșterea încrederii în sine și a rezilienței emoționale a tinerilor. Împreună cu InspirAction, ne propunem să oferim resurse esențiale pentru un viitor mai sănătos și responsabil, facilitând formarea unor obiceiuri durabile care să sprijine bunăstarea generațiilor viitoare”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Share this article
Prev Post

Orașele și cartierele din România în care locuitorii consideră că transportul în comun este ușor sau greu accesibil

Next Post

ING Bank România, pur. și remesh lansează colecția de upcycling INGxPURpose

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next