Companii responsabile față de mediu și oameni

Centrul Ceh lansează astăzi proiectul expozițional „ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”

Cu ocazia președinției cehe a UE (CZ PRES), rețeaua Centrelor Cehe a pregătit o serie de evenimente și proiecte. Unul dintre ele este „Laboratorul viitorului”, care își propune să lanseze o dezbatere critică mai amplă cu privire la ceea ce reprezintă, de fapt, sustenabilitatea.

Expoziția „ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”, parte a laboratorului, prezintă exemple de produse de design ecologic, alături de poveștile lor și o evaluare a impactului acestora.

Evenimentul începe la ora 18:00, la Centrul Ceh, iar curatoarea Veronika Pařízková va prezenta expoziția și va sta de vorbă cu publicul de la ora 19:00.

Proiectul expozițional prezintă companii cehe, dar și persoane fizice care, prin ideile lor, demonstrează cu câtă iscusință poate fi folosit designul pentru a crea noi obiceiuri de consum. În acest context, designul nu este perceput ca un efect estetic, ca un scop în sine, ci dimpotrivă ca pe un instrument pur funcțional care propune uniunea dintre proprietățile practice și vizuale.

Organizată de Centrul Ceh, alături de Ambasada Republicii Cehe, Romanian Design Week, The Institute, OTOTO și Budweiser Budvar, expoziția este deschisă până pe 14 octombrie 2022.

Pagina de Fb a evenimentului

Share this article
Prev Post

În Tallinn mucurile de țigară sunt colectate în coșuri de gunoi speciale și transformate ulterior în filamente din plastic pentru imprimantele 3D

Next Post

Samsung va investi 5 miliarde de dolari pentru a obține zero emisii nete până în 2050

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next