Companii responsabile față de mediu și oameni

Compania BTDConstruct & Ambient a finalizat lucrările pentru o rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în 3 comune din județul Olt, în parteneriat cu CEC Bank

BTDConstruct Ambient CEC Bank ECSR
BTDConstruct Ambient CEC Bank ECSR

BTDConstruct & Ambient, companie 100% românească, înființată în anul 2013, care activează în domeniul construcțiilor generale, a reușit să finalizeze un sistem inteligent de distribuție gaze naturale în localitățile Studina, Grădinile și Brastavățu din județul Olt într-un timp record de doar 5 luni. Proiectul, care beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost început în luna iulie a.c. și finalizat la începutul lunii decembrie a.c., deși termenul de execuție a unui astfel de proiect se încadrează, de regulă, între 18 și 24 de luni. 

În cadrul proiectului mai sus menționat s-au realizat 130 km de rețea de distribuție și 3700 de branșamente. De asemenea, s-a construit și o stație de reglare, măsurare de capacitate 10.000 mc/h și s-a efectuat racordare la Sistemul de Transport Gaze Naturale. 
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Studina, Grădinile și Brastavățu, Județul Olt” a fost împărțit în trei loturi, după cum urmează: 

Citește și: Câștigătorii Galei Premiilor pentru un mediu curat, ediția a XV-a, au fost premiați în cadru festiv

Lot 1 Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Studina, Județul Olt”
Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 49,5 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 1331 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Lot 2 Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Grădinile, Județul Olt
Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 23,2 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 697 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Citește și: Tetra Pak Index 2023: Consumatorii cred tot mai mult că sănătatea proprie este strâns legată de cea a planetei

Lot 3 „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Brastavățu, Județul Olt
Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 57,6 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 1672 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de peste 65 milioane lei. 

Share this article
Prev Post

Gazele naturale sunt principala sursă de încălzire a caselor

Next Post

Auchan instalează panouri fotovoltaice pe hipermarketurile sale printr-un parteneriat cu Helexia. Primele 4 magazine, deja echipate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next