Companii responsabile față de mediu și oameni

Companiile financiare solicită acțiuni ambițioase în ceea ce privește poluarea cu plastic

Un grup de 160 de companii financiare a solicitat vineri guvernelor să ajungă la un acord asupra unui tratat pentru a pune capăt poluării cu plastic, care ar contribui la stimularea acțiunilor din sectorul privat, înaintea următoarei runde de discuții globale din Canada, relatează Reuters.

Cea de a 4-a reuniune a Comitetului interguvernamental de negociere privind poluarea cu plastic (INC-4) urmează să aibă loc săptămâna viitoare la Ottawa pentru a pune bazele unui eventual acord înainte de sfârșitul anului.

Reducerea cantității de deșeuri produse în fiecare an, estimată la 400 de milioane de tone, reprezintă o componentă esențială a eforturilor de protejare a biodiversității, microplasticele fiind prezente peste tot, din vârful munților Himalaya în alimente de bază și chiar în sângele uman.

Pentru a contribui la rezolvarea problemei, societățile financiare, printre care se numără cel mai mare investitor britanic Legal & General Investment Management și investitorul canadian de pensii CDPQ, au solicitat un cadru politic susținut de norme obligatorii.

Printre măsurile specifice, grupul a solicitat ca tratatul să stabilească un obiectiv pentru toate finanțările publice și private care să fie în concordanță cu obiectivul de eliminare a poluării cu plastic, similar cu cel prevăzut Acordul de la Paris privind clima și cu cadrul global de biodiversitate de la Kunming-Montreal.

De asemenea, grupul a solicitat ca întreprinderile să evalueze și să comunice riscurile și oportunitățile legate de plastic, ca guvernele să adopte politici și obiective mai clare în materie de plastic în domenii precum crearea și reciclarea deșeurilor și ca investițiile private suplimentare să fie direcționate către eliminarea poluării cu plastic.

„O cale de tranziție clară stabilită în tratat va contribui la mobilizarea finanțării la scară largă pentru această sarcină uriașă de a pune capăt poluării cu plastic la nivel mondial”, a declarat Anne-Sophie Castelnau, șefa globală a departamentului de sustenabilitate la ING, unul dintre semnatari.

Steve Hardman, directorul executiv al Plastic Collective, un ONG care a gândit prima obligațiune de reducere a deșeurilor de plastic din lume, alături de Citi și Banca Mondială, a salutat sprijinul, dar a cerut ca mediul de afaceri să ofere mai multe soluții financiare.

În ianuarie, Banca Mondială a emis obligațiunea de 100 de milioane de dolari pentru a finanța proiecte de reducere a deșeurilor de plastic în Ghana și Indonezia.

Share this article
Prev Post

Consiliul Patronatelor ESG și CONAF, împreună pentru sprijinirea mediului de afaceri în dezvoltarea sustenabilă a României

Next Post

Ghidul de finanțare pentru proiecte de producție a energiei din biogaz pe bază de gunoi de grajd, în consultare publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next