Companii responsabile față de mediu și oameni

Contre între țările UE privind proiectul de lege CE pentru refacerea habitatelor naturale aflate în stare de degradare

Propunerea UE de redresare a habitatelor naturale din Europa, 81% dintre acestea fiind clasificate ca fiind în stare precară, a declanșat o dezbatere politică aprinsă, în care legiuitorii UE și unele guverne s-au opus proiectului de lege și s-au întrebat dacă UE nu cumva impune prea multe reglementări de mediu industriei, relatează Reuters.

Țările UE au sprijinit proiectul de lege, dar numai după ce Comisia Europeană, executivul blocului comunitar, a fost de acord să propună sprijin financiar din partea UE pentru măsuri de revitalizare a naturii, în cazul în care se va constata că este necesar.

Ungaria, Italia și România s-au numărat printre țările care au solicitat un sprijin sporit, în timp ce Germania s-a opus creării unui nou fond al UE.

Una dintre modificările propuse ar elimina obligația țărilor UE de a se asigura că starea de sănătate a bălților, a pajiștilor, a pădurilor și a altor habitate nu se înrăutățește, înlocuind-o cu obiectivul de a „depune eforturi pentru a pune în aplicare măsurile necesare”, pentru a preveni acest lucru.

O altă modificare ar slăbi obiectivele de revitalizare a turbăriilor secate, la cererea unor țări, printre care Irlanda, unde mlaștinile uscate sunt exploatate și turba este folosită drept combustibil.

Ministrul irlandez al climei, Eamon Ryan, a salutat compromisul, afirmând că proiectul ar evita restricțiile care împiedică țările să își dezvolte economiile, în timp ce Țările de Jos s-au opus acordului, exprimându-și îngrijorarea că acesta va încetini extinderea parcurilor eoliene și a altor activități economice. Finlanda, Italia, Polonia și Suedia s-au opus, de asemenea, acordului.

Șeful UE pentru climă, Frans Timmermans, a declarat reporterilor că nu este îngrijorat de modificările aduse de țări pentru a face legea mai flexibilă. Timmermans a criticat însă deputații din Parlamentul European care încearcă să blocheze legea și refuză să negocieze.

Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), cel mai mare grup politic din Parlamentul UE, a inițiat o campanie de respingere a legii, argumentând că favorizarea biodiversității în detrimentul terenurile agricole ar amenința producția alimentară.

Peste 3000 de oameni de știință au respins aceste afirmații, dar viitorul legii pare încă nesigur. Săptămâna trecută, o moțiune a deputaților UE de respingere a întregii propuneri a eșuat la o diferență foarte mică, înaintea unui vot în plenul Parlamentului European, în luna iulie.

Sursa foto: Wikipedia

Share this article
Prev Post

ONU a adoptat primul tratat internaţional pentru protejarea şi conservarea biodiversităţii marine în apele internaţionale

Next Post

Europa se încălzește de două ori mai repede decât orice alt continent (Raport OMM)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next