Asociația CSR Nest a finalizat proiectul Green Power: Tranziția către școli durabile în mediu rural, finanțat de ING Bank România, prin programul Adoptă un Proiect. Proiectul a avut o valoare de 46.110 EURO și a fost implementat în perioada ianuarie-decembrie 2024 în 4 școli din mediul rural din județul Prahova.
Proiectul „Green Power: Tranziția către școli durabile în mediul rural” a intervenit la nivelul Școlii Gimnaziale Gherghița, Școlii Gimnaziale Mitropolit Pimen Georgescu – Provița de Sus, Școlii Gimnaziale Poșești și Școlii Gimnaziale Cioceni, prin integrarea energiei regenerabile (solare) în sistemul propriu de consum de energie electrică și transformarea acestor instituții de învățământ în prosumatori.
Astfel, cei peste 600 de elevi și mai mult de 70 de cadre didactice care activează în cele 4 instituții de învățământ, beneficiază de sisteme fotovoltaice on-grid cu o putere instalată totală de 16 kw, ceea ce le va permite scăderea amprentei de carbon cu un minim de 15% prin creșterea gradului de eficiență energetică a clădirilor. Ca și prosumatori, surplusul de energie îl vor putea injecta în rețea, putând fi compensat de către furnizorul de electricitate cu care are contract.
Intervenția în cele 4 școli din județul Prahova a fost dublată de o componentă educațională adaptată grupelor de vârstă și concentrată pe teme legate de schimbările climatice și impactul activităților umane asupra mediului, căi de adoptare a unui comportament responsabil față de mediu, utilizarea eficientă a resurselor naturale, importanța utilizării naturii pentru producerea de energie verde; tipuri de energie regenerabilă; energia solară și beneficiile utilizării acesteia pentru societate și mediu.
„Din perspectiva obiectivelor de dezvoltare durabilă, accesul egal la educație și la condiții adecvate de studiu, sunt esențiale pentru dezvoltarea unor comunități sustenabile. La ora actuală, în mediul rural din România, nevoia de dezvoltare de comunități durabile este încă foarte mare. Proiectul Green Power, finanțat prin inițiativa Adoptă un Proiect acționează țintit și îmbină componenta educațională cu asigurarea de infrastructură pentru energie verde, cu scopul de a crește eficiența energetică a școlilor din mediul rural” – Anda Sebesi, Director de Comunicare, Asociația CSR Nest.
„Pentru școala noastră, proiectul implementat de Asociația CSR Nest prin programul Adoptă un Proiect a venit cu beneficiul montării de panouri fotovoltaice, lucru care ne ajută la scăderea costurilor cu energia electrică. Bugetele școlilor sunt în general limitate, iar în acest context, consider că folosirea energiei solare reprezintă un demers necesar pentru toate instituțiile de învățământ din România. Mai mult, educația pentru mediu este o componentă importantă a educației în zilele noastre, pentru că formează deprinderi sănătoase în rândul elevilor de astăzi, cei care vor fi adulții responsabili de mâine” – Adriana Lazăr, Director Școala Gimnazială Lizeta Paul Grecianu, Cioceni (Prahova).
În prezent, la nivel național, sunt înregistrate 18.000 de clădiri ce aparțin instituțiilor de învățământ, ocupând o suprafață totală construită de peste 16,6 milioane mp. Din această suprafață, doar 15% a fost renovată până în 2020, potrivit datelor cuprinse în Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung (noiembrie 2020). Vechimea și ineficiența acestora se reflecta în facturile ridicate la energie.
Un studiu EPG realizat în anul 2021 arată că școlile sunt cei mai mari consumatori de energie (354 kWh/m2/an) la nivel național, prin comparație cu alte sectoare în care consumul variază de la 200 la 250 kWh/m2/an.
În acest context, creșterea gradului de eficiență energetică a celor 4 școli din mediul rural din județul Prahova, dublată de o serie de recomandări privind scăderea amprentei de carbon a acestora, transformă aceste instituții de învățământ în exemple de bune practică în ceea ce privește tranziția lor către școli sustenabile.
Despre Asociația CSR Nest
Asociația CSR Nest este o organizație neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, cu scopul de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor. Din 2016, organizația și-a stabilit ca direcție strategică protejarea mediului, prin promovarea unui comportament responsabil față de mediu, printr-o serie de programe educaționale la nivel național adresate cetățenilor precum și prin implicarea acestora în acțiuni de ecologizare. În ultimii 5 ani, asociația a implementat proiecte de sustenabilitate care se subsumează conceptului de ESG pentru peste 25 de companii multinaționale și românești și a lucrat cu peste 20 de autorități locale din toate regiunile țării pentru proiecte de dezvoltare comunitară durabilă. În plus, contribuie la îmbunătățirea impactului pe care îl au ONG-urile în societatea din România, prin implementarea de proiecte de dezvoltare organizațională.
Despre Adoptă un Proiect
„Adoptă un Proiect” este un program inițiat de ING Bank România în anul 2013 pentru a sprijini organizațiile non-profit și implicarea angajaților în cauze sociale. Până în prezent, banca a încurajat 77 de proiecte, cu o finanțare totală de peste 1,2 milioane de euro, exclusiv în baza susținerii, jurizării și votului echipei sale. În 2023, 7 proiecte au fost finanțate cu un total de 330.000 de euro prin acest mecanism, redefinit sub tema „Adoptă un proiect pentru școli sustenabile”.
Despre ING Bank România
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.
Progresul băncii în direcția sustenabilității și a unei economii cu emisii de carbon reduse poate fi urmărit AICI.