Companii responsabile față de mediu și oameni

De ce orașele, oamenii, natura au nevoie de mai puțină lumină artificială

Criza energetică a făcut ca orașe mari din Germania să stingă lumina exterioară a clădirilor publice și și a monumentelor istorice peste noapte. Mai mult, municipalitatea din Weimar a economisit energie în lunile de vară, aprinzând luminile stradale cu 30 de minute mai târziu, seara, și stingându-le cu 30 de minute mai devreme, dimineața. Dincolo de economisirea de bani și energie electrică, reducerea iluminatului artificial este benefică însă pentru sănătatea umană, pentru mediul înconjurător și biodiversitate, arată o analiză dw.com.

Asociația Internațională Dark-Sky, o organizație non-profit din SUA, estimează că aproximativ o treime din totalul iluminatului exterior pe timpul nopții este inutil.

Renunțarea la iluminatul nocturn excesiv ar duce la economii de aprox. 3 miliarde de euro pe an și, de asemenea, ar contribui la reducerea poluării aerului și a emisiilor nocive care influențează schimbările climatice.

În India, de exemplu, iluminatul excesiv generează 12 milioane de tone de dioxid de carbon pe an, potrivit expertului în schimbări climatice Pavan Kumar, de la Universitatea Centrală Agricolă Rhani Lakshmi Bai, din statul Uttar Pradesh. Această cantitate reprezintă aproximativ jumătate din totalul emisiilor produse anual de traficul aerian și maritim al Indiei.

De ce oamenii au nevoie de întuneric

Astăzi, peste 80% din populația lumii trăiește sub un cer poluat de lumina artificială. În Europa și SUA, cifra este de până la 99%, ceea ce înseamnă că oamenii nu mai experimentează întunericul real. În Singapore, de exemplu, nopțile au devenit atât de strălucitoare încât ochii oamenilor se luptă acum să se adapteze la întuneric. Iar cercetătorii estimează că planeta noastră devine cu 2% mai strălucitoare în fiecare an.

Întunericul din timpul nopții este bun pentru sănătatea umană. Studiile au demonstrat legătura dintre lumina artificială și leziuni oculare, insomnie, obezitate și, în unele cazuri, depresie. Aceste efecte secundare sunt legate de lipsa de melatonină, un hormon care este eliberat atunci când se întunecă.

Un studiu din 2020 realizat în SUA arată că cei mici și adolescenții care locuiesc în zone cu abundență de lumină artificială dorm mai puțin și suferă mai des de probleme emoționale.

Și animalelor și plantelor le place întunericul

Nu doar omul este afectat de lumina artificială pe timp de noapte. Coralii, de exemplu, nu se mai reproduc așa cum o fac în mod normal; păsările migratoare își pot pierde simțul orientării, iar uneori țestoasele abia eclozate au fost observate mergând spre uscat, găsindu-și sfârșitul, în loc să se îndrepte spre mare.

Insectele sunt și ele afectate. Studiile relevă că aproximativ 100 de miliarde de insecte nocturne mor în Germania în fiecare vară din cauza luminii artificiale.

Alte studii recente au arătat că plantele care cresc lângă stâlpii de iluminat stradal sunt polenizate semnificativ mai rar noaptea și produc mai puține fructe decât atunci când aceleași plante cresc în zone întunecate. Chiar și copacii simt impactul luminii noaptea – produc muguri mai devreme și frunzele lor cad mai târziu.

Introducerea luminii artificiale este „una dintre cele mai dramatice schimbări pe care am provocat-o biosferei”, a declarat cercetătorul Christopher Kyba, de la Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe. De-a lungul evoluției „a existat un semnal constant venit din mediul înconjurător”, explică el. „Aceasta este ziua, aceasta este noaptea (…). În zonele marcate de o poluare luminoasă puternică, acest semnal s-a alterat dramatic”.

Share this article
Prev Post

Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi propunerea de regulament a Comisiei ce vizează ca bunurile vândute în UE să nu derive din defrișări de pădure sau terenuri degradate la nivel global

Next Post

Grupul VELUX a câștigat premiul EY Sustainability Award 2022 la categoria strategie climatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next