Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare pe termen scurt și mediu al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente, arată raportul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România”, efectuat în rândul unor companii de pe piața locală, din industria producătoare, retail, bunuri de larg consum, construcții și imobiliare.
În plus, cele mai ample și mai costisitoare măsuri pe care companiile le au în plan, precum retehnologizarea (90%) sau zona cercetare-dezvoltare (75%), sunt proiectate în funcție de posibilitatea de a accesa fonduri naționale sau comunitare, mai indică studiul. Procesul de tranziție de la modelul economic liniar la cel circular implică acțiuni complexe ce vizează fiecare dintre segmentele lanțului de producție-consum, de la proiectarea ecologică a produselor (ecodesign) și limitarea utilizării de materii prime, până la prelungirea ciclului de viață al produselor prin reutilizare și facilități de reparare, renovare și reciclare.
Companiile participante la studiu sunt preocupate de cunoașterea și asimilarea principiilor circularității (85%), peste jumătate (60%) sunt la curent cu inițiativele europene în domeniu (Green Deal, Fit for 55, Planul de acțiune pentru economia circulară) și cu aplicarea lor națională și resimt presiunea reglementărilor în decizia de a acționa în sens sustenabil. În consecință, trei sferturi dintre respondenți declară că au elaborat deja o strategie, 20% au în curs demersuri în acest sens, iar nouă din zece companii declară că au elaborat planuri investiționale dedicate tranziției către o economie verde.
„În condițiile în care planul de acțiune aferent Strategiei naționale privind economia circulară este așteptat în cel de-al treilea trimestru al acestui an, analiza Deloitte, prima de acest fel de pe piața locală, așa cum reiese din documentarea noastră, surprinde răspunsul companiilor la contextul complex al tranziției într-un moment determinant, în care țara noastră trebuie să acționeze hotărât și să accelereze demersurile în domeniu. România este o piață «tânără», care face primii pași în implementarea principiilor economiei circulare, cu 1,4 procent de circularitate comparativ cu media UE de 11,7%, însă are potențial semnificativ. Companiile caută soluții de a-și finanța tranziția spre economia circulară, cunosc reglementările europene și naționale și au deja strategii și planuri de investiții, studiază competiția și adoptă diverse măsuri cu privire la materiile prime, la ecodesign sau la materialele de ambalare și la compoziția acestora. Cu toate acestea, efortul este încă disparat, în condițiile în care numai jumătate dintre companiile analizate operează sistematic aceste transformări și declară că au ca finalitate schimbarea modelului de business potrivit principiilor circulare”, a declarat Adrian Teampău, Director, Consultanță în economie circulară, Deloitte România.
Adopția energiei regenerabile este principala direcție către care companiile dirijează resurse proprii (85%), potrivit planurilor de investiții din zona tranziției la economia circulară, în timp ce reducerea cantității de ambalaje și a deșeurilor provenite din ambalaje este o prioritate pentru puțin peste jumătate dintre acestea (55%), în special actori din retail (45%) și industria producătoare (27%). Pe de altă parte, pe lângă direcțiile costisitoare precum retehnologizarea și activitățile de cercetare-dezvoltare, companiile se așteaptă să fie sprijinite de alocările de stat și în ceea ce privește dezvoltarea activităților de reparare sau recondiționare a bunurilor (75%), precum și proiectarea de produse durabile (70%).
„Companiile din România au investit semnificativ în ultimul an și jumătate în capacități proprii de producție de energie electrică din surse regenerabile, în special panouri fotovoltaice, pentru a face față creșterii prețurilor cauzate de criza energetică. Disponibilitatea unor scheme suport a încurajat acest fenomen și ne așteptăm ca acesta să continue în ritm susținut și în următorii ani”, a declarat Sorin Elisei, Director Consultanță, Deloitte România, liderul practicii de sustenabilitate.
Studiul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România” a fost realizat pe baza unui chestionar la care au răspuns companii locale și multinaționale active în țara noastră, cu cifre de afaceri cuprinse între un milion și 10 miliarde de lei.