Comisia pentru mediu din Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 56 de voturi pentru, nouă împotrivă și o abținere, o rezoluție care include un set de solicitări pentru consolidarea obiectivelor strategice ale UE în domeniul climei, care va servi drept mandat pentru delegația Parlamentului la COP28.
Rezoluția solicită țărilor dezvoltate, inclusiv UE și statele sale membre, să se asigure că obiectivul anual de finanțare a climei de 100 de miliarde de dolari este îndeplinit în 2023 și să conlucreze pentru un obiectiv post 2025 care să depășească această sumă. Rezoluția reiterează solicitarea Parlamentului de a crea un mecanism de finanțare publică dedicat al UE care să ofere un sprijin adecvat pentru a îndeplini angajamentele financiare ale UE în domeniul climei.
Deputații europeni doresc, de asemenea, ca summit-ul COP28 să facă operațional fondul de pierderi (i)materiale și daune climatice. Ei subliniază faptul că toți emițătorii de gaze cu efect de seră majori, inclusiv țările UE, ar trebui să fie pregătite să contribuie echitabil la acest fond.
Eliminarea tuturor subvențiilor directe și indirecte pentru combustibilii fosili și triplarea energiei regenerabile
Combustibilii fosili sunt cei care contribuie cel mai mult la schimbările climatice, se subliniază în rezoluție, fiind responsabili pentru peste 75% din toate emisiile de gaze cu efect de seră, eurodeputații solicitând stoparea de urgență a tuturor subvențiilor directe și indirecte pentru combustibilii fosili, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, „cât mai curând posibil și cel târziu până în 2025”.
Deputații europeni încurajează, de asemenea, guvernele din întreaga lume să facă același lucru, subliniind că cea mai mare sumă înregistrată vreodată (peste 900 de miliarde de euro) a fost cheltuită la nivel mondial în 2022 pentru subvențiile pentru combustibili fosili.
La COP28, deputații europeni susțin un obiectiv global de triplare a energiei regenerabile și de dublare a eficienței energetice până în 2030, împreună cu o eliminare tangibilă a combustibililor fosili cât mai curând posibil, inclusiv stoparea tuturor noilor investiții în extracția de combustibili fosili.
Restaurarea biodiversității și creșterea contribuțiilor în toate sectoarele economice
Deputații europeni reamintesc faptul că crizele climatice și cele legate de biodiversitate sunt interconectate și că obiectivele Acordului de la Paris nu pot fi atinse fără refacerea mediului natural. Ei subliniază importanța protejării, conservării și refacerii biodiversității, în special a solurilor, pădurilor, ecosistemelor agricole, corpurilor de apă dulce și oceanelor.
Rezoluția solicită eforturi sporite la nivel mondial într-o varietate de sectoare: combaterea poluării cu plastic; abordarea impactului asupra climei și a mediului al industriei textile; reducerea în continuare a emisiilor de metan, a emisiilor provenite din transportul maritim și aerian internațional, din agricultură, din industria apărării.
Etapele următoare
Rezoluția va fi supusă la vot de către plenul Parlamentului în cadrul sesiunii plenare din 20-23 noiembrie.
Context
COP28 are loc în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie 2023 la Dubai (Emiratele Arabe Unite). O delegație a Parlamentului va participa la COP28 între 8 și 12 decembrie.
Acordul de la Paris a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016. Bilanțul global are loc o dată la 5 ani, primul bilanț din istorie, programat să aibă loc în cadrul COP28, având scopul de a oferi o imagine de ansamblu a progreselor înregistrate în punerea sa în aplicare.