Lidl GB (Marea Britanie) a publicat cel de al patrulea raport „Good Food”, actualizând progresele înregistrate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor cheie de mediu și sprijinirea comunităților în perioada martie 2021 – februarie 2023.
Raportul relevă faptul că, din 2016, Lidl și-a redus deșeurile alimentare cu aproape jumătate (43%), aflându-se astfel drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul de reducere cu 50% până în 2030.
Creșterea cu 25% a donațiilor de alimente în magazine prin intermediul programului Good to Give, precum și cele 26 de milioane de donații de mese în comunitățile locale (cu peste 6 milioane în 2022) au contribuit la atingerea acestei etape.
Anul trecut, Lidl a salvat aproape 9.000 de tone de deșeuri alimentare prin vânzarea a 1,7 milioane de pachete „Too Good to Waste” de câte aprox. 5 kg de fructe și legume.
Reducerea altor forme de deșeuri a fost, de asemenea, o prioritate cheie, iar 95% din ambalajele Lidl de marcă proprie sunt acum reciclabile, reutilizabile, regenerabile sau reîncărcabile.
În general, Lidl a redus cantitatea de ambalaje din plastic din gamele de marcă proprie cu 29% din 2017 – și își propune să atingă o reducere de 40% până în 2025. Prin parteneriatul său cu Prevented Ocean Plastic, discounterul a prevenit vărsarea în ocean a echivalentului a 15 milioane de sticle de plastic.
Susținerea furnizorilor britanici continuă să se afle în prim-planul planurilor Lidl GB, investițiile totale în întreprinderile britanice din domeniul alimentar și agricol urmând să atingă 17 miliarde de lire sterline până în 2025
Având în vedere că peste 90% din emisiile de dioxid de carbon ale Lidl provin din lanțul de aprovizionare și din utilizarea produselor sale, retailerul colaborează îndeaproape cu furnizorii săi în proiecte de reducere a emisiilor de carbon.
Discounterul a încheiat un parteneriat cu The Rivers Trust și finanțează trei proiecte de captare a apei (care vor crește la nouă până în 2025) pentru a reduce riscurile din lanțul de aprovizionare.
Începând cu februarie 2023, 45% dintre furnizorii britanici de fructe și legume ai Lidl au fost certificați LEAF Marque – un standard de aur în domeniul agriculturii sustenabile – ceea ce înseamnă că aceștia dispun de planuri solide de conservare a apei și a naturii. Această cifră va ajunge la 100% până la sfârșitul anului.
Lidl GB este totodată lider în angajamentul de a reduce la jumătate impactul asupra mediului al coșurilor de cumpărături ale clienților săi până în 2030, fiind primul discounter care a semnat Angajamentul retailerilor pentru natură al WWF.
Lidl testează, de asemenea, ratingul de mediu Eco-Score pentru produse – primul retailer din Marea Britanie care face acest lucru – făcând etichetarea mai clară și dând posibilitatea cumpărătorilor să facă alegeri sustenabile.
Studii de caz Lidl GB
Reducerea emisiilor din magazine și depozite – Peste 90% din iluminatul magazinele Lidl folosește tehnologia eficientă LED. În 2022, retailerul a economisit 10.200 MWh. În plus, retailerul investește în tehnologii de economisire a energiei ale frigiderelor.
Combaterea emisiilor asociate Scope 3 – Lidl depune eforturi pentru a se asigura că, până în 2026, furnizorii care reprezintă 75% din emisiile legate de produsele sale au obiective aliniate la inițiativa Science Based Targets (SBTi) – un organism de top la nivel mondial, care definește cele mai bune practici pentru obiectivele climatice bazate pe știință.
Brânză responsabilă – Lidl colaborează cu furnizorul său de Cheddar Deluxe, producătorul de brânzeturi Wyke Farms din Somerset, pentru a reduce emisiile de la fermă prin gestionarea îmbunătățită a solului, a energiei, a gunoiului de grajd și chiar a turmelor. Ca parte a acestui proiect, fermierii folosesc, de asemenea, mai puțin îngrășământ și mai multă hrană pentru animale care nu provoacă defrișări. Brânza Deluxe Cheddar de la Lidl a înregistrat o reducere a amprentei de carbon de 23% în 2022. Discounterul implementează o strategie de reducere continuă de la an la an.
Ouă responsabile – În septembrie 2023, Lidl a lansat un nou pachet de 6 ouă Free Range cu o reducere a amprentei de carbon de aproape 60%. În colaborare cu Duncan’s, furnizorul său de ouă din Scoția, a obținut o reducere semnificativă a emisiilor eliminând soia din hrana animalelor și înlocuind-o cu furaje obținute din culturi locale britanice. Ouăle RSPCA Assured promovează, de asemenea, transparența, ambalajele fiind prevăzute cu un cod QR care permite clienților să obțină mai multe informații.
Foto: Lidl GB