Grecia s-a confruntat în 2024 cu „anul cel mai dificil din punctul de vedere al climei din ultimii 40 de ani”, un an pe parcursul căruia incendiile de vegetaţie au distrus 44.000 de hectare, a afirmat miercuri prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis în faţa Parlamentului, informează Agerpres, care citează AFP.
Premierul a menţionat ”temperaturile în mod constant mai ridicate decât media”, ”seceta prelungită” şi ”vânturile violente” drept ”consecinţe ale schimbărilor climatice cărora trebuie să le facem faţă de acum înainte”.
În 2024, numărul incendiilor forestiere a crescut la 9.101 în comparaţie cu 7.163 anul precedent, a mai precizat el.
Incendiile forestiere au început mai devreme anul acesta odată cu un incendiu declanşat la peste 1.000 de metri altitudine în muntele Pieria (nord) la sfârşitul lui martie, activ timp de mai multe zile înainte de a fi adus sub control.
Grecia a cunoscut ”cea mai caldă iarnă înregistrată vreodată”, potrivit Observatorului naţional din Atena, urmată de o caniculă precoce care a debutat în iunie şi de recorduri de temperatură în iunie şi iulie.
Numeroase incendii au fost înregistrate pe întreg teritoriul ţării, iar codurile portocalii şi roşii au fost în vigoare timp de mai multe săptămâni.
La jumătatea lunii august, a fost nevoie de trei zile pentru a aduce sub control un incendiu izbucnit la doar 40 de kilometri nord-est de Atena şi care ulterior s-a extins până la marginea capitalei, ducând la moartea unei persoane şi la mii de evacuări.
La finalul lunii septembrie, 6.500 de hectare de pădure şi teren agricol au luat foc în apropiere de oraşul Corint (sud), iar un incendiu declanşat în parcul naţional Dadia (nord-est) a fost considerat ca cel mai distructiv înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.