Ivatherm, prima companie românească de dermatocosmetice, înființată în 2005 de dr. Rucsandra Hurezeanu, a anunțat accelerarea proiectele de sustenabilitate și obiectivul de a avea ambalaje 100% din surse reciclate sau biodegradabile până în 2030.
Peste jumătate din ambalajele cosmeticelor Ivatherm sunt deja din plastic reciclat, materiale reciclabile, sau biodegradabile, compania angajându-se totodată în reducerea drastică a emisiilor de carbon și utilizarea energiei regenerabile până în 2027.
Cartonul și hârtia folosite pentru cutiile produselor cosmetice Ivatherm, reciclabile 100%, sunt obținute de la furnizori certificați PEFC, Programme for the Endorsement of Forest Certification, ceea ce garantează conformitatea și sustenabilitatea managementului pădurilor și a lanțului de custodie a lemnului folosit în produsele mărcii.
Pentru atingerea noilor sale obiective, măsurabile, de reducere a amprentei de carbon, Ivatherm colaborează cu Strive, noua platformă a grupului olandez STX, unul dintre liderii mondiali în soluții climatice pentru corporații.
„Responsabilitatea socială este importantă în viziunea Ivatherm. Ne propunem să respectăm promisiunea față de mediu, alegând ingredientele și ambalajele astfel încât produsele noastre să fie cât mai naturale, sustenabile, din surse sigure pentru mediu. Apa Termală Herculane este ingredientul principal al produselor Ivatherm și de aceea, obiectivele noastre de dezvoltare au ca și condiție fundamentală protejarea mediului înconjurător prin soluții responsabile. De asemenea, prin proiectele de CSR pe care le derulăm ne propunem să contribuim la dezvoltarea comunitatii și să ajutăm persoanele în nevoie. Ne motivează gândul că, alături de ONG-urile pe care le susținem, putem face o diferență semnificativă în dezvoltarea copiilor cu afecțiuni motrice sau autism, precum și în viața persoanelor defavorizate, fără asigurare medicală“, declară dr. Rucsandra Hurezeanu, fondatoare și CEO Ivatherm.