Companii responsabile față de mediu și oameni

Orange România apelează la resurse alternative de energie pentru reducerea amprentei sale de carbon

Orange România a anunțat lansarea unui program derulat pe 4 ani, ce are ca scop creșterea procentului de energie verde folosit în rețeaua Orange și, implicit, reducerea impactului asupra mediului prin folosirea de surse alternative de energie. Prima etapă a inițiativei se derulează până în 2024 și urmărește dotarea cu panouri solare a 300 de site-uri de rețea, alături de 4 centre de interconectare comunicații și centre de date, urmând ca numărul acestora să continue să crească în a doua etapă, ce va dura până în 2026.

Compania face, astfel, un pas important pentru atingerea obiectivelor de mediu stabilite la nivelul Grupului Orange și continuă eforturile pentru implementarea de soluții ce vor alimenta rețelele Orange din surse regenerabile, în paralel cu reducerea amprentei de CO2 aferentă activităților sale operaționale.

Primul centru de interconectare comunicații inclus în program este situat în Constanța, pe acoperișul acestuia fiind instalate și date în funcțiune 216 panouri solare cu o putere totală de 118kWp. Producția anuală de energie estimată pentru aceste panouri solare este echivalentă cu consumul anual al ~110 gospodării cu un consum mediu lunar de 100 kWh/gospodărie.

Soluția implementată în Constanța poate genera o reducere de până la 80% a consumului orar de energie pe parcursul zilei pentru acest centru de interconectare comunicații deținut de Orange în România.

În același timp, în prima etapă a programului vor fi instalate panouri solare și pentru 300 de site-uri de rețea din zona de Sud a țării, regiune în care condițiile meteorologice permit maximizarea eficienței energetice a instalațiilor solare. Astfel, pe fiecare site de rețea vor fi instalate 12 panouri, fiecare cu o putere totală de 6.4kWp, ceea ce se traduce printr-o producție anuală de energie solară echivalentă cu consumul anual al ~450 de gospodării ce au fiecare un consum mediu lunar de 100 kWh/gospodărie.

Angajamentul Orange față de mediu

Strategia Engage 2025 a Grupului Orange include patru piloni: mediu, incluziune digitală, diversitate și egalitate de șanse, transformare. Prin angajamentul de mediu, Grupul Orange și-a stabilit un obiectiv ambițios, de a atinge neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2040. Orange România contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv prin creșterea eficienței energetice pentru rețea și clădiri, precum și reducerea flotei de mașini cu combustie internă, alături de creșterea procentului de energie verde utilizat în activitate.

Share this article
Prev Post

COP27: Subiecte de urmărit la al 27-lea summit ONU privind schimbările climatice

Next Post

Ultragreens, primul business românesc de Vertical Farming, își extinde operațiunile în Bulgaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next