PepsiCo a anunțat că și-a atins obiectivul global pentru 2025 de îmbunătățire cu 25% a eficienței utilizării operaționale a apei în zonele cu risc ridicat de consum de apă, cu doi ani mai devreme decât era prevăzut.
În plus, compania a fost recunoscută de către CDP, organizația globală non-profit de mediu, drept lider în ceea ce privește transparența corporativă și performanța privind securitatea apei, din toate cele 21.000 de companii pe care CDP le-a evaluat.
Ca parte a strategiei pep+ (PepsiCo Positive), compania și-a reiterat ambiția de a deveni net pozitivă în ceea ce privește apa până în 2030.
„Apa este un drept fundamental al omului și, cu toate acestea, insecuritatea apei rămâne o provocare globală semnificativă, miliarde de oameni neavând acces la apă sigură”, a declarat Jim Andrew, Chief Sustainability Officer, PepsiCo. „Acesta este motivul pentru care o bună gestionare a apei este atât de importantă și a fost de mult timp o prioritate pentru PepsiCo și pentru comunitățile pe care le deservim. Viziunea noastră este aceea ca, oriunde în lume ne desfășurăm activitatea, resursele de apă trebuie să ajungă într-o stare mai bună decât înainte de sosirea noastră. Și, deși suntem mândri că am atins acest obiectiv în zonele cu risc ridicat de apă cu doi ani mai devreme, vom continua să ne concentrăm neabătut pe îndeplinirea ambițiilor noastre pentru 2030.”
PepsiCo a economisit miliarde de litri de apă prin mai multe inițiative și tehnologii inovative care au contribuit la atingerea acestui obiectiv.
Compania a monitorizat consumul de apă în timpul procesului de spălare a cartofilor utilizat la unele fabrici de snack-uri din zonele cu stres hidric și a modificat procesele pentru a obține o eficiență a apei cu costuri zero. Modificări similare urmează acum să fie aplicate la scară largă în procesul de spălare a porumbului. Odată ce vor fi utilizate în peste 100 de linii de producție la nivel mondial – țintă pe care PepsiCo speră să o atingă în termen de 12 luni – există un potențial de economisire a 640 de milioane de litri de apă anual.
Recuperarea și reprelucrarea apei este un alt obiectiv pentru PepsiCo. Compania a implementat o tehnologie inovativă în locații din India, Thailanda, Mexic și Polonia, care captează vaporii eliberați de cartofi în timpul procesului de gătire și îi transformă în apă potabilă de calitate.
Unitățile de producție pot economisi până la 60 de milioane de litri de apă anual prin utilizarea acestei tehnologii.
Pentru a afla mai multe despre obiectivele și progresele PepsiCo în domeniul apei, vizitați PepsiCo’s ESG Topics A-Z.