Companii responsabile față de mediu și oameni

Percepțiile românilor asupra schimbărilor climatice (Studiu)

Când vine vorba de impactul schimbărilor climatice, românii sunt mai degrabă pesimiști, cu pondere mai mare în rândul tinerilor de 15–24 ani și a persoanelor din mediul urban, se arată într-un studiu realizat în august 2022 de Social Innovation Solutions și IZI cu peste 1000 de respondenți la nivel național.

Evoluția comportamentului românilor 

Comparativ cu anul trecut, în 2022 se remarcă o creștere a interesului față de comportamentul prietenos cu mediul, manifestat prin acțiuni precum atenția la consumul de resurse și energie, dar și prin intermediul colectării selective. Un posibil motiv ar putea fi comunicarea în jurul temelor legate de mediu din presă și rețelele sociale.

Conform rezultatelor comparative oferite de studiile din 2021 față de 2022, nivelul de conștientizare cu privire la schimbările climatice a crescut, însă ponderea pe care oamenii o atribuie acțiunilor concrete pentru dobândirea de obiceiuri mai sustenabile a scăzut: astăzi doar 63% consideră că deșeurile influențează negativ mediul față de 73% în 2021, și doar 47% dintre respondenți consideră în prezent că ambalajele folosite pentru mâncare au un impact foarte mare asupra mediului față de 56% în 2021.

Motive de îngrijorare

Respondenții sunt cel mai îngrijorați de impactul negativ asupra agriculturii și de poluarea aerului, urmate de creșterea temperaturii, deșertificarea și inundațiile. Procentul respondenților preocupați de fiecare dintre aceste probleme este în scădere, iar cauza acestui trend descrescător poate fi atribuit accentului mai redus acordat în media schimbărilor climatice în contextul provocărilor ultimilor ani, lucru care aduce în mentalitatea colectivă o percepție de diminuare a importanței subiectului.

Bariere în reducerea impactului schimbărilor climatice

Principalul motiv pentru care este dificilă reducerea impactului schimbărilor climatice este faptul că autoritățile nu impun măsuri suficient de drastice încât să genereze schimbarea comportamentelor, iar pe locul doi, cu aproape o treime din respondenți, apare rezistența la schimbarea comportamentelor de consum. Mai mult, potrivit studiului, 63% dintre români consideră că sunt mai implicați în problema schimbărilor climatice decât guvernul și autoritățile locale. 

Soluții de reducere a schimbărilor climatice

În strânsă corelație cu percepția respondenților cu privire la sursele de energie care ar trebui să predomine în România, principala soluție de reducere a impactului pe care îl au schimbările climatice este creșterea ponderii energiilor regenerabile, urmată pe locul 2 și 3 de reducerea emisiilor generate de autoturisme și creșterea investițiilor ecologice în sectorul privat, conform selecției făcută de peste jumătate dintre respondenți.

În analiza grupurilor țintă, respondenții de gen masculin menționează creșterea ponderii energiilor regenerabile și investițiile ecologice în sectorul privat ca fiind principalele două zone de acțiune, jumătate dintre femeile din grupul țintă considerând că reducerea emisiilor generate de autoturisme este a doua ca importanță în lista de soluții pentru reducerea impactului pe care le au schimbările climatice asupra mediului.

***

Studiul va fi prezentat integral în cadrul conferinței internaționale Climate Change Summit, primul summit din România dedicat soluțiilor la schimbările climatice, care va avea loc pe 4-5 octombrie 2022, la Teatrul Odeon din București. 

Climate Change Summit este organizat de Social Innovation Solutions, organizație activă în sustenabilitate, impact social și inovație, la inițiativa și cu susținerea BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener fondator. 

Printre cele mai importante teme pe agenda primei ediții Climate Change Summit se numără: tranziția către economie verde, energie regenerabilă și politici energetice, agricultură sustenabilă, protecția biodiversității, finanțare verde, producție sustenabilă, politici de mediu, economie circulară, reziliența climatică a orașelor, start-up-uri inovatoare sau tehnologii noi.

Share this article
Prev Post

Proiecte de mediu premiate la a 20-a ediție a Galei Societății Civile

Next Post

Genesis Property: Sustenabilitatea, noul criteriu în alegerea unui loc de muncă. Peste 50% dintre angajații români nu ar mai accepta să lucreze într-o clădire care nu respectă cu strictețe standardele de protecție a mediului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next