Platforma de mediu pentru București a anunțat proiectele câștigătoare în cadrul celei de a 3-a runde de finanțare susținute de ING Bank România și Nhood Romania.
Din cele 9 proiecte ONG înscrise în competiție în domeniul managementului deșeurilor și al economiei circulare în București, au fost desemnate câștigătoare 2 proiecte, cu un buget total de 300.000 de lei (aprox. 60.000 de euro).
Asociația Climato Sfera – Academia de Compost: ADC (Buget: 200.000 lei)
Proiectul va fi implementat pe o perioadă de cel puțin 2 ani de către un consorțiu format din Asociația pentru Consum Sustenabil, Climato Sfera, Asociația Culturalis, Livada Comunitară Mărțișor, împreună cu experți Ecoteca și Urban Cultor. Scopul principal al acestui proiect este de a promova Compostarea Comunitară Locală (CCL) a deșeurilor nepericuloase compostabile în zonele de proximitate din București. Prin dezvoltarea participativă a unui cadru normativ și operațional pentru gestionarea sustenabilă a deșeurilor, educarea publicului larg privind impactul generat de consum și producția de deșeuri, acest proiect va contribui la creșterea gradului de conștientizare și practica CCL în comunitate.
Asociația Nod Makerspace – Dâmbovița Apă Dulce (Buget: 100.000 lei)
Proiectul „Dâmbovița Apă Dulce” este un demers complex care va implica pilotarea unei soluții tehnice pentru administrarea deșeurilor în scopul îmbunătățirii calității apei din râul Dâmbovița. Acest proiect va include, de asemenea, implementarea unui ansamblu de mobilier stradal creat din materiale reciclate și va promova educația și conștientizarea publicului în ceea ce privește deșeurile și relația cu râul. Prin intermediul campaniilor de advocacy, proiectul va susține îmbunătățirea procesului de gestionare a deșeurilor în mediul acvatic.