După mai bine de 16 ore de negocieri, miniștrii mediului din cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord privind mai multe propuneri legislative ale Comisiei din pachetul mai larg de politici verzi pentru combaterea schimbărilor climatice, transmite Reuters.
Una dintre cele mai dezbătute propuneri a fost cea referitoare la interzicerea începând cu 2035 a vânzărilor de mașini noi cu motoare poluante.
Mai multe țări, printre care Italia, Slovacia și România, și-au exprimat încă de săptămâna trecută intenția de a negocia introducerea unei perioade de tranziție de 5 ani în procesul de eliminare integrală a emisiilor de CO2 generate de vânzarea de mașini noi cu motoare termice.
În final, s-a ajuns la un compromis propus de Germania, cea mai mare piață auto din UE, care a cerut un „respiro” intermediar în 2026, pentru evaluarea de către Bruxelles a capacității fiecărei țări UE de a transpune pe plan național legislația UE.
În acest moment, propunerea legislativă a intrat în linie dreaptă, ultima etapă fiind negocierile cu Parlamentul UE, care deja și-a exprimat susținerea propunerii în formula CE.
Miniștrii mediului au căzut, de asemenea, de acord asupra propunerii CE de a impune o taxă de CO2 pe combustibilii poluanți folosiți în sectorul transporturilor și cel al construcțiilor, începând din 2026, susținând totodată reformarea pieței de carbon prin care industriile și centralele energetice vor fi obligate să plătească atunci când poluează. În acest context s-a agreat crearea unui fond de 59 mld. euro destinat unor măsuri de protecție socială a cetățenilor vulnerabili cu venituri mici care ar putea fi afectați de creșterea prețurilor.
O altă propunere agreată de miniștri a fost creșterea suprafețelor de pădure cu rol de captare și stocare de carbon.
Foto credit: Reuters