Companii responsabile față de mediu și oameni

Henkel lansează o nouă sală de clasă, parte a proiectului Henkel Researchers’ World de învățare extrașcolară experimentală pentru copii în domeniul sustenabilității, reciclării și științei materialelor

Henkel, compania care se află în spatele unor mărci bine-cunoscute precum Loctite, Dial, Schwarzkopf, a anunțat deschiderea sălii de clasă Henkel Researchers’ World din America de Nord. Henkel Researchers’ World îi familiarizează pe copii cu domeniul sustenabilității, al consumului, reciclării, științei materialelor și multe altele, conform unui comunicat de presă al companiei.

Sala de clasă se află în cadrul Whittingham Discovery Center, un centru de ultimă generație în Mill River Park din Stamford, CT. Sala de clasă este dotată cu echipamente de laborator științific și stații de lucru personalizate pentru până la 20 de copii de copii cu vârste cuprise între 8 și 10 ani.

Ca o extensie a sălii de clasă, există, de asemenea, Henkel Researchers’ World Discovery Cart, o unitate mobilă disponibilă la sfârșit de săptămână în tot parcul, condusă de profesori de liceu și de facultate, care oferă lecții interactive copiilor.

Researchers’ World este un mediu de învățare extrașcolară care se concentrează pe utilizarea metodelor științifice, testarea critică, analiza, interpretarea datelor, știința și, bineînțeles, creativitatea. Prin intermediul unor obiective de învățare specifice, copiii dobândesc o perspectivă holistică asupra procesului de cercetare științifică. Clasele se bazează pe domeniile de cercetare în care Henkel este activă, de exemplu, adezivi, îngrijirea locuinței, produse cosmetice și durabilitate.

“Suntem pasionați de dezvoltarea Henkel Researchers’ World în America de Nord, pentru a ajuta să ajungem la următoarea generație de oameni de știință și să le stârnim curiozitatea în ceea ce privește învățarea STEM”, a declarat Jennifer Schiavone, vicepreședinte, Corporate Communications, America. “Această nouă sală de clasă ne oferă o oportunitate semnificativă de a ajunge și inspira un număr mare de copii din comunitatea locală. Așteptăm cu nerăbdare să ajungem la mai mulți elevi din America de Nord, pe măsură ce continuăm să extindem acest program și să contribuim la eliminarea decalajelor din învățământul STEM.”

Această nouă sală de clasă face parte din inițiativa educațională emblematică companiei, Henkel Researchers’ World, lansată în America de Nord în primăvara anului 2021. Lecțiile sunt special concepute pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, bazându-se pe o abordare holistică în ceea ce privește predarea și învățarea, punându-i pe copii în rolul unui cercetător real. De la inaugurarea sa la sediul Henkel din Düsseldorf, în aprilie 2011, peste 81.000 de copii din întreaga lume au luat parte la programele Henkel’s Researchers’ World.

Site-ul dedicat cuprinde experimente științifice virtuale gratuite care includ reciclarea, explorarea lumii naturale, a adezivilor și detectarea prezenței acizilor, disponibile pentru toți cei interesați, în limba engleză.

Share this article
Prev Post

Poziție comună a țărilor UE pentru interzicerea din 2035 a vânzărilor de mașini noi pe combustibil, taxarea industriilor poluante și creșterea suprafețelor împădurite

Next Post

Kaufland și Lidl vor derula acțiuni de ecologizare pe malurile Dunării în programul River Cleanup Collective @Dunăre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next