Companii responsabile față de mediu și oameni

Premiile Action for Nature 2024 pentru tinerii eco-eroi ai planetei

Organizația americană Action For Nature a lansat o nouă ediție a competiției International Young Eco-Hero Awards.

În fiecare an, începând din 2003, Action For Nature oferă recunoaștere și recompensează copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani din întreaga lume, ale căror proiecte personale au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător și promovează dragostea și respectul pentru natură.

Cerințe

  • Proiectul trebuie să reprezinte inițiativa personală a copilului, și nu a unui profesor sau adult;
  • Proiectul trebuie să aibă o durată de cel puțin 6 luni și să fie aproape de finalizare sau să fi fost finalizat în ultimul an;
  • În cazul în care proiectul este o invenție, aceasta ar trebui să fi fost testată înainte de a depune cererea;
  • Nu se acceptă (a) proiecte care au legătură cu animalele domestice sau închise, (b) compuneri sau rapoarte;
  • Solicitanții trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani și nu mai mult de 16 ani la 28 februarie 2024;
  • Se acceptă doar aplicații în limba engleză.

Beneficii 

Câștigătorii primesc: 

  • un premiu în bani în valoare de până la 500 USD
  • diplomă de recunoaștere
  • recunoaștere publică pe website-ul organizatorului și în mass-media

Detalii despre competiție

Formularul online de înscriere în competiție

Sursa foto: Action for Nature

Share this article
Prev Post

COP28: Acord „istoric” pentru renunțarea la combustibilii fosili, dar obiectivul 1,5 grade Celsius va fi probabil imposibil de atins

Next Post

PepsiCo inaugurează la Dragomirești cea mai modernă linie de producție a companiei din Europa, cu accent pe eficientizarea resurselor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next