Comisia Europeană a trimis avize motivate Croației, Ciprului, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Luxemburgului, Poloniei, Portugaliei și României pentru că nu au transpus integral normele UE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevăzute în Directiva (UE) 2018/2001.
Această directivă oferă cadrul juridic pentru dezvoltarea energiei din surse regenerabile în sectorul energiei electrice, al încălzirii și răcirii și al transporturilor din UE. Directiva stabilește instituirea unui obiectiv obligatoriu la nivelul UE pentru 2030 privind atingerea unei ponderi de cel puțin 32 % a energiei din surse regenerabile și include măsuri de asigurare a faptului că sprijinul pentru energia din surse regenerabile este rentabil, precum și de simplificare a procedurilor administrative pentru proiectele privind energia din surse regenerabile.
De asemenea, aceasta facilitează participarea cetățenilor la tranziția energetică și consolidează criteriile pentru asigurarea durabilității bioenergiei.
Termenul limită pentru transpunerea directivei respective în dreptul intern a fost 30 iunie 2021. Statele respective au acum la dispoziție două luni pentru a se conforma obligației de transpunere și pentru a notifica Comisia. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.