Companii responsabile față de mediu și oameni

România Plantează pentru Mâine: 300 de români și ucraineni au plantat împreună cu Pădurea Copiilor și Terre des hommes România primii puieți ai viitoarei păduri urbane din Parcul Municipal Ploiești Vest

Asociația Pădurea Copiilor a lansat campania de împădurire din această toamnă, duminică, 13 noiembrie, în Parcul Municipal Ploiești Vest, cu participarea a 300 de voluntari, din care peste 50 de cetățeni ucraineni, beneficiari ai Fundației Terre des hommes România.

Printre voluntarii prezenți la eveniment, s-au aflat angajați OMV Petrom, Mega Image, Mindit, precum și o echipă Teach for Romania.

Inițiativa, care va avea ca rezultat final înființarea unei păduri urbane în Parcul Municipal Ploiești Vest, face parte din cel mai amplu program privat de împădurire, „România plantează pentru mâine”, susținut de OMV Petrom, cu sprijinul a șase ONG-uri partenere.

Suprafața pădurii urbane înființate în Ploiești va fi de 6500 m2, cu 20.000 de puieți forestieri și ornamentali din peste 30 de specii plantați în campania de toamnă 2022 – primăvară 2023.

Până în prezent, Asociația Pădurea Copiilor a înființat trei păduri urbane, după modelul dezvoltat de botanistul japonez Akira Miyawaki. Prima pădure urbană a luat naștere în 2021, în Buftea, iar cea de a doua, în primăvara lui 2022, în Urziceni.

„Schimbările climatice și criza energetică cu care ne confruntăm ne obligă să rescriem modul în care vedem dezvoltarea urbană”, a punctat dr. Teodora-Alexandra Pălărie, președintele Asociației Pădurea Copiilor. „Pădurea contribuie la reducerea diferențelor de temperatură dintre anotimpuri, dintre zi și noapte, la reducerea intensității vânturilor care poartă poluanți și nisip saharian; ea aduce liniștea în efervescența citadină. Pentru toate aceste daruri, pădurea trebuie să facă parte din viața orașului!”.

„Familiile ucrainene prind rădăcini în țară – la propriu și figurat. Fundația Terre des hommes România se alătură Asociației Pădurea Copiilor și aduce împreună familii ucrainene și române în campania de împădurire a Pădurii Copiilor. Gestul este unul util, dar și simbolic, de recunoștință pentru România din partea cetățenilor ucraineni și o speranță pentru un viitor mai bun.” a spus Oxana Buga, Emergency Response Ukraine Refugee Crisis Team Leader – Fundația Terre des hommes România.

„Ploieștiul a reușit, în ultimii doi ani, să își contureze dimensiunea verde, printr-o serie de programe ecologice, strategic corelate, pe care le-am susținut fervent și pe care mi-am propus să le dezvolt și pe viitor, proiecte care au menirea de a reduce din impactul poluării și de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitatea noastră.” a declarat Andrei Liviu Volosevici, primarul Municipiului Ploiești. „Le mulțumesc așadar tuturor celor direct implicați în proiectul peisagistic demarat astăzi. Activitatea dumneavoastră susținută va da naștere unei noi zone verzi a municipiului Ploiești, o suprafață verde estetic conturată, care va aduce un plus de echilibru natural orașului nostru.”

Programul „România plantează pentru mâine” a debutat în luna martie 2020 și a fost sprijinit de OMV Petrom cu 5 milioane de euro. În această perioadă, peste 9.000 de voluntari au contribuit la activitățile de plantare care s-au desfășurat în 70 de localități din peste jumătate din județele României.

Despre Pădurea Copiilor

Asociația Pădurea Copiilor este prezentă în 24 de comunități din sudul tării, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 113 hectare de teren neproductiv pe care s-au plantat aproape 1.000.000 de puieți, cu implicarea a peste 14.500 de voluntari plantatori. Misiunea asociației, de a crește păduri în 100 de comunități din regiunea Sud-Muntenia până în 2035, a plecat de la nevoia enormă de pădure nouă, cu atât mai urgentă acum, când efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai dramatice, la nivel planetar și individual.

Despre Terre des hommes

Terre des hommes (Tdh) este o organizație neguvernamentală de protecție a drepturilor copiilor, activă în România de 30 de ani, prin proiecte pe termen lung. Încă din luna martie, Terre des hommes România a răspuns  nevoilor imediate ale copiilor, tinerilor și mamelor care sosesc în România în ceea ce privește protecția, sănătatea mintală și sprijinul psiho-social, precum și asistența individuală adaptată.

Foto: Pădurea Copiilor

Share this article
Prev Post

Studiu Yugo: diferențe mari de opinie și cunoștințe ale studenților despre sustenabilitate

Next Post

Nestlé își integrează proiectele de împădurire, biodiversitate și de educație în Pădurea de Miere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next

Oportunitatea Binelui

O criză aduce întotdeauna cu ea și oportunități. Cea mai mare oportunitate a companiilor responsabile social din…