Starbucks a certificat drept locații „mai verzi” cinci dintre cafenelele sale din Marea Britanie în cadrul inițiativei ”Greener Stores” și s-a angajat să certifice alte 100 de locații din Europa, Orientul Mijlociu și Africa în acest an.
Până la această dată, Starbucks a certificat peste 3.500 de cafenele în SUA și Canada, iar în această lună, 88 de Greener Stores au fost anunțate pe alte 18 piețe din întreaga lume, precum Argentina, Vietnam și UK. Obiectivul Starbucks este de a certifica 10.000 de astfel de locații până în 2025, cuprinzând cafenelele existente, cele nou construite și cele renovate.
Pentru a obține certificarea, magazinele trebuie să îndeplinească 25 de criterii de mediu și să își verifice performanța în raport cu acestea printr-un audit extern. Sistemul acoperă eficiența energetică, eficiența apei, gestionarea deșeurilor, utilizarea energiei regenerabile și utilizarea de materiale mai durabile. Standardele au fost elaborate în parteneriat cu World Wildlife Fund și SCS Global Services.
De asemenea, certificarea se referă și la modul în care personalul este implicat pentru a se asigura că practicile zilnice au un impact negativ redus asupra mediului. În plus, se evaluează și impactul unei cafenele în comunitatea locală.
În Statele Unite, cafenelele certificate au contribuit la o reducere de aproximativ 60 de milioane de dolari a costurilor anuale de operare, în comparație cu locațiile obișnuite. Î
n 2020, Starbucks s-a angajat ca până pentru 2030 să reducă cu 50% a emisiilor de carbon în operațiunile directe și în lanțul de aprovizionare, recircularea/conservarea a 50% din apa utilizată pentru operațiunile directe și pentru producția de cafea și o reducere cu 50% a deșeurilor trimise la groapa de gunoi provenite din cafenele și producție.