Companii responsabile față de mediu și oameni

Ursus Breweries: consumatorii din cele 15 poieni Ciucaș sunt chemați să păstreze natura curată prin campania de colectare separată a 20.000 de ambalaje nereturnabile

Marca de bere Ciucaş continuă şi în acest an campania de igienizare a celor 15 poieni din ţară pe care le-a amenajat şi invită consumatorii să se alăture inițiativei, printr-o serie de activări de colectare a deşeurilor. Campania se înscrie în programul „Păstrează natura curată”, care face parte din agenda de sustenabilitate a companiei Ursus Breweries.

În perioada 22 iulie – 14 august 2022, câte un aparat de colectare aluminiu şi câte două urne pentru colectarea sticlei şi ambalajelor PET vor fi amplasate în spaţiile de relaxare din Răşinari, Valea Zânelor, Lacul Noua, Valea Doftanei, Budeasa, Bucov, Haleş, Gârboavele. Obiectivul este acela de a colecta peste 20.000 de ambalaje nereturnabile. Consumatorii responsabili vor fi recompensaţi cu produse Ciucaş. Perioada activărilor precum şi locaţiile selectate pot fi consultate pe bereciucas.ro.

„Un brand cu statura lui Ciucaş, cu o istorie de 130 ani în prezent, lider în piaţa de bere, poate să aducă schimbări pozitive în comunitatea din care face parte. Imaginea Ciucaş este asociată de multă vreme cu natura şi momentele de relaxare în natură. Astfel, misiunea brandului s-a conturat firesc, în direcţia dezvoltării şi protejării spaţiilor de picnic. Anul acesta, împreună cu partenerii noștri, Green Point și Can Pack, vrem să inspiram  publicul larg să adopte comportamentul de colectare separată, să protejeze natura şi să păstreze zonele verzi curate”, a declarat Iulia Andreşoiu, Vicepreședinte Marketing Ursus Breweries.

Lansat în 2019, programul Ciucaș, „Păstrează natura curată”, face parte din agenda de sustenabilitate a Ursus Breweries, prin care 15 spaţii de relaxare din întreaga ţară (Poienile Ciucaş) au fost (re)amenajate.

În completarea activărilor anuale din spațiile de relaxare, strategia Ursus Breweries de sustenabilitate s-a concentrat şi pe reducerea cantităților de materiale folosite în fabricarea ambalajelor Ciucaș. Astfel, în 2021, Ciucaș a redus cantitatea de materiale folosite pentru ambalaje, prin scăderea greutății preformelor PET, care a rezultat într-o economie de 130,8 de tone PET, scăderea greutății sticlelor nereturnabile, care a dus la o economie de 530,6 tone de sticlă, și prin înlăturarea etichetelor de pe gâtul ambalajelor PET 2,5L, care a rezultat într-o economie de 39,1 tone de hârtie.

Share this article
Prev Post

Community Index 2022. Sub 5% din proiectele de CSR din România sunt destinate combaterii schimbărilor climatice

Next Post

Până pe 27 iulie, tinerii  cu vârsta cuprinsă între 10 și 23 de ani se mai pot înscrie la summmitul virtual Blue Climate Action

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next