Zentiva România a finalizat plantarea unui nou lot de 20.000 de copaci pentru reîmpădurirea a 5 hectare defrișate în Munții Făgăraș, compania continuând astfel acțiunea de reîmpădurire din regiune, demarată în 2019.
Lucrările de plantare au avut loc în zona Dobrogeanu, o zonă afectată de tăieri la ras și incendii care face parte dintr-un program de intervenție și reabilitare a Fundației Conservation Carpathia. Zentiva România își menține astfel angajamentul pentru mediu prin acțiuni de reabilitate a zonelor defrișate, implicându-se în acest an în plantarea a 47.000 de arbori în ariile vulnerabile din Munții Făgăraș.
„Anul acesta sărbătorim 60 de ani de activitate în România. Înțelegem reziliența în timp, nevoia de continuitate, de resurse, perspectiva de a gândi și de a planifica pe termen lung. Implicarea Zentiva în protejarea mediului confirmă angajamentul nostru pentru România și pentru viață, de care trebuie să ne îngrijim astăzi cu gândul la viitor, într-un mod responsabil și sustenabil”, a declarat Simona Cocoș, Director General ZENTIVA România și Republica Moldova.
Colaborarea dintre Zentiva și Conservation Carpathia este consecventă preocupărilor față de mediu ale companiei și programului său PlanetZ pentru o planetă mai sănătoasă, compania având ca obiectiv ca în 2030 să devină carbon neutră. Proiectele de împădurire reprezintă o parte din acțiunile implementate pentru îndeplinirea acestui obiectiv, compania dezvoltând constant proiecte de diminuare a generării de deșeuri, de diminuare masivă a consumului de apă în procesul de fabricație sau de folosire de energie 100% verde în ambele fabrici ale grupului din București.
Zentiva România este cel mai mare producător de medicamente generice din România și a treia cea mai mare companie farmaceutică pe plan local în valoare (Sursa datelor este IQVIA, sell-out MAT decembrie 2021). În România grupul Zentiva reunește societățile ZENTIVA S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L. (fost Alvogen România S.R.L.), Be Well Pharma S.R.L. și Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale și OTC.