Companii responsabile față de mediu și oameni

Ziua Națională a Curățeniei, propusă de Let’s Do It, Romania!, în curs de oficializare

„Astăzi [16 aprilie] este o zi importantă pentru noi, suntem aproape de îndeplinirea unui vis! Ne-am dorit să marcăm Ziua de Curățenie Națională în a treia zi de sâmbătă din septembrie și astfel, se depune în Senatul României inițiativa legislativă pentru introducerea acestei zile în legislația națională.” este mesajul optimist al Let’s Do It, Romania! pe pagina sa de Fb.

Organizația a marcat acest moment printr-o acțiune de curățenie, în Parcul Operei din Capitală, și o conferință de presă la care au participat inclusiv actualul și fostul ministru al mediului, adică Mircea Fechet și Tanczos Barna.

Inițiativa are ca scop consolidarea legislației în domeniul protecției mediului, limitarea răspândirii zonelor cu deșeuri depozitate ilegal, promovarea implicării civice, promovarea educației în domeniul protecției mediului și gestionării corecte a deșeurilor, promovarea responsabilității pentru copii.

„Mă bucur că am reuşit astăzi să dau o mână de ajutor celor de la Let’s Do It, Romania!. De altfel, o Zi Naţională a Curăţeniei cred că e binevenită, e binevenit cadrul legislativ necesar pentru a avea o astfel de zi. Este o lege care permite autorităţilor locale, primăriilor să deconteze anumite cheltuieli şi să îşi planifice mai bine aceste activităţi de ecologizare. Bineînţeles că astfel de acţiuni se întâmplă, dacă nu săptămânal, oricum foarte des în România. Personal, am participat la foarte multe şi urmăresc grupuri şi pagini în social media unde observ că foarte mulţi voluntari din România aleg să facă curăţenie până la urmă, în urma altor cetăţeni care aleg să lase mizerie. Aş mai adăuga faptul că în puţinele minute în care astăzi am participat la această acţiune n-am găsit niciun PET din sistemul garanţie-returnare. Au fost câteva bidoane pe care le-am găsit şi câteva doze de de băuturi, însă niciunul din SGR. Asta îmi dă încredere în legătură cu faptul că sistemul de garanţie-returnare este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, care nu doar că va genera locuri de muncă şi investiţii, dar va avea ca rezultat o natură mai curată pe care ne-o dorim cu toţii. Mai anunţ faptul că din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România. Este o cifră impresionantă şi tendinţa este aceea de creştere”, a spus Mircea Fechet, citat de Agerpres.

“Dânşii (Let’s Do It, Romania! – n.r.) au strâns peste 27.000 de tone de deşeuri în 10 ani. Noi am reuşit 3.000 într-un singur an. Au peste 2,4 milioane de voluntari care au participat la aceste acţiuni, noi am avut vreo 20.000-25.000 de elevi, studenţi la Curăţăm România. Este un exemplu de urmat, dar încă o dată responsabilitatea socială, educaţia, conştientizarea acestor riscuri care pe le lăsăm în urma noastră aici în parc, acesta este obiectivul nostru prin acest proiect de lege. Le mulţumesc colegilor mei din celelalte partide, din PNL, din PSD, din USR pentru că au fost alături de noi şi au semnat acest proiect de lege. Cu siguranţă o să primească un vot pozitiv anul acesta în Parlament şi a 3-a sâmbătă din septembrie o să fie o zi la nivel naţional. Toată lumea se poate uita în oglinda personală de pe stradă din localitatea respectivă şi poate să îşi facă o autoevaluare: cât de curată este strada mea, cât de curată este localitatea mea, cât de curat este mediul care mă înconjoară şi atunci sper că această responsabilitate o să fie accentuată şi sper că această societate se va schimba”, a subliniat, la rândul său, Tanczos Barna.

Sursa foto: Let’s Do It, Romania!

Share this article
Prev Post

Romsilva va reîmpăduri peste 340 hectare fond forestier afectate de calamități, cu fonduri din PNRR

Next Post

IKEA, acuzată de participare la exploatarea distructivă a pădurilor din România (Raport)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next