În fiecare an, la 17 iunie, este marcată Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (World Day to Combat Desertification), instituită de Adunarea Generală a ONU în 1994, ca un semnal de alarmă cu privire la necesitatea încetinirii și stopării procesului de deşertificare şi conştientizării efectelor secetei.
Seceta este una dintre cele mai grave ameninţări pentru sănătatea mediului și a omului, în special în ţările în curs de dezvoltare, dar din ce în ce mai mult şi în ţările dezvoltate. Potrivit ONU, o treime din suprafaţa planetei este ameninţată cu deşertificarea şi peste 1 mld. de oameni din peste 100 de țări sunt expuși efectelor nefaste ale acestui fenomen.
Din 2000 și până în prezent, perioadele secetoase au crescut cu 29%, avertizează ONU. Aproximativ 55 de milioane de oameni sunt direct afectați de secetă în fiecare an în lume. Între 1900 și 2019, seceta a afectat în mod direct 2,7 miliarde de oameni, provocând 11,7 milioane de decese.
Activitățile umane (supraexploatarea terenurilor, despăduririle, pășunarea în exces etc.) și variațiile climatice sunt principalii factori care amplifică procesul de deșertificare, iar una dintre metodele principale de combatere a extinderii deşertificării este plantarea de arbori şi înființarea de păduri noi care menţin calitatea solurilor.