Auchan România continuă Programul de Colectare și Reciclare a Uleiului Alimentar Uzat, lansat în octombrie 2019. Inițiativa s-a bucurat de implicarea a peste 290.000 de consumatori care au adus uleiul uzat folosit în gospodării în punctele de colectare din hipermarketurile Auchan, iar peste 410.000 de litri de ulei au fost salvați până în prezent pentru a nu ajunge în locuri nepotrivite, precum canalizare, conform unui comunicat de presă al companiei.
Programul continuă pe termen nelimitat în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan, cărora li s-au alăturat ca puncte de colectare și supermarketurile Auchan Turda (Cluj), Liberty (București) și MyAuchan Alexandriei (București). Conceput ca un demers de responsabilizare, acesta își propune să contribuie la eliminarea efectelor dăunătoare pe care uleiul aruncat necorespunzător le are asupra solului și apelor, precum și apariția unor costuri suplimentare pentru întreținerea și curățarea stațiilor de epurare.
Potrivit companiei, în țară, magazinul Auchan Galați a colectat cea mai mare parte din cantitatea totală de ulei alimentar uzat, acesta fiind urmat de magazinul din Satu Mare. În Capitală, cele mai mari cantități de ulei s-au colectat în hipermarketul din Drumul Taberei.
Consumatorii pot aduce uleiul alimentar utilizat la birourile Serviciul Clienți din magazinele Auchan din toată țara. În funcție de cantitatea predată, aceștia pot fi recompensați cu produse din partea partenerilor Fairy și AQUA Carpatica. Uleiul folosit se colectează, după răcire, într-un recipient transparent de plastic. Pentru ca procesul de reciclare să se poată derula într-un mod optim, este important ca uleiul să fie strecurat și neamestecat cu alte deșeuri. Recipientele din plastic vor fi, de asemenea, colectate pentru reciclare.
Evitarea folosirii inadecvate a unei cantități importante de ulei alimentar se traduce prin evitarea poluării a milioane de litri de apă. Acest lucru înseamnă un mediu mai curat și mai sănătos pentru milioane de cetățeni din România.
Uleiul colectat este predat companiei Respiră Verde, lider naţional în materie de colectare, valorificare şi eliminare finală a uleiurilor şi grăsimilor comestibile uzate, pentru a fi procesat printr-o serie de tehnici de încălzire, decantare şi filtrare. Ulterior, uleiul este transformat în biocombustibili. Auchan susține și promovează sustenabilitatea și grija față de mediul înconjurător și desfășoară constant acțiuni de conștientizare a unui consum responsabil. Retailerul a realizat de-a lungul timpului o serie de proiecte de mediu, de reciclare, eliminare a plasticului și economie circulară, pe întreg lanțul valoric, prin care își propune să contribuie la un viitor mai bun și mai sustenabil.