Companii responsabile față de mediu și oameni

Rompetrol marchează 15 ani de parteneriat cu Festivalul internațional „George Enescu” prin înființarea unei păduri la Reghin

Rompetrol marchează 15 ani de parteneriat cu Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” printr-un proiect de împădurire la Reghin.

Rompetrol, în colaborare cu Artexim şi Asociaţia Artiştilor Lutieri din România, s-a angajat să planteze peste 6000 de puieţi de paltin şi stejar pe o suprafaţă de 1,2 hectare.

La primul eveniment de plantare, desfășurat recent, au participat 40 de voluntari ai companiei, din Bucureşti, Constanţa şi Ploieşti.

Proiectul de plantare de la Reghin este coordonat de Asociaţia EcoAssist, prin programul de voluntariat și împădurire „Plantăm fapte bune în România”.

„De peste un deceniu, Rompetrol sprijină nu doar organizarea evenimentelor culturale de referinţă, ci şi iniţiative care unesc sustenabilitatea cu arta. Prin această acţiune de plantare, demonstrăm o viziune de viitor în care natura, cultura şi responsabilitatea socială se întâlnesc. În acest mod, ne reafirmăm angajamentul de a aduce un impact pozitiv în comunităţile noastre şi de a contribui la un mediu mai sănătos,” a declarat Tamila Mikulich, Group Administrative Director Rompetrol.

În primăvara acestui an, compania a susținut plantarea peste 8.200 de puieţi în Munţii Parâng-Cindrel, în curtea unor şcoli din Piteşti, precum şi în Parcul Municipal Ploiești Vest – susţinând astfel obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de Agenda ONU 2030 – Acţiune Climatică, Oraşe şi Comunităţi Durabile şi Viaţa Terestră.

Sursa foto: pagina de Fb Rompetrol

Share this article
Prev Post

Preşedintele azer Ilham Aliev: „A ne acuza că avem petrol este la fel cu a ne acuza că avem peste 250 de zile însorite pe an la Baku”

Next Post

4,7 miliarde mai puține pungi ușoare din plastic în UE, în 2022. România nu a furnizat date în acest sens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next