Subsidiara Volkswagen AG în Statele Unite, Volkswagen of America (VWoA), a început producția primului său model electric asamblat în SUA, popularul SUV ID.4, la fabrica din Chattanooga, Tennessee, în urma unei investiții de 800 mil. USD. Fabrica din Tennessee devine astfel a șasea locație globală care produce vehicule pentru gama electrică a Volkswagen.
VWoA și-a propus ca până la finalul acestui an să producă lunar 7.000 de vehicule, urmând ca producția să crească în 2023. Primele ID.4 se așteaptă să fie livrate chiar din luna octombrie.
„Tocmai începem să scriem un nou capitol pentru Volkswagen în America și este în mare măsură o poveste americană”, a declarat Thomas Schäfer, președintele mărcii globale Volkswagen. (…) „Suntem mândri să vedem această viziune devenită realitate astăzi, odată cu producția emblematicului ID.4. Marcăm astfel o altă piatră de hotar în strategia ambițioasă de electrificare a Volkswagen pentru piața din SUA și la nivel global.”
Modelul ID.4 produs în Chattanooga conține materiale și componente asamblate în 11 state din SUA, de la oțel, în Alabama și Ohio, până la piese interioare, în Indiana și Carolina de Sud, și componente electronice, în Kentucky și Carolina de Nord. Bateria EV este furnizată de SK Innovation, din Georgia.
Ca parte a pregătirii pentru lansarea ID.4, furnizorii au investit 2,7 miliarde de dolari pe întreg continentul nord-american, fiind create astfel peste 3.000 de locuri de muncă. Volkswagen Chattanooga are peste 4.000 de angajați, iar alți peste 1000 vor fi angajați în acest an.
Volkswagen va investi 7,1 miliarde de dolari în următorii cinci ani în regiunea Americii de Nord pentru a-și crește portofoliul de modele și capacitatea de producție, printre care ID.Buzz, un microbuz electric proiectat pentru 2024 și noi SUV-uri electrice, începând cu 2026. Volkswagen și-a propus ca segmentul de vehicule electrice să reprezinte 55% din totalul vânzărilor din SUA până în 2030.