Creată de One Young World și susținută de unele dintre cele mai importante companii din lume, competiția Lead2030 sprijină, finanțează și accelerează soluțiile tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).
Pentru al doilea an consecutiv, Deloitte, unul dintre partenerii Lead2030 Challenge, sprijină tinerii din întreprinderi sociale, organizații nonprofit sau organizații comunitare să găsească soluții îndrăznețe și inovatoare pentru cea mai importantă provocare a societății actuale – criza climatică. Aceste soluții trebuie să vizeze reducerea impactului schimbărilor climatice prin dezvoltarea soluțiilor tehnologice, educație, încurajarea schimbărilor comportamentale, parteneriate comunitare etc.
Soluțiile ar trebui să aibă un impact în cel puțin unul dintre următoarele domenii:
- să contribuie activ la reducerea emisiilor de carbon, la sechestrarea și captarea carbonului și/sau la tranziția către o energia verde;
- Promovarea unei colaborări semnificative între grupurile de interes, cum ar fi comunitățile, întreprinderile și guvernele, pentru a promova soluții și măsuri de reziliență în fața schimbărilor climatice;
- Sprijinirea inițiativelor care dezvoltă competențele profesionale, îmbunătățesc rezultatele educaționale și oferă acces la oportunități în cadrul economiei ecologice.
Premiu:
- Un grant în valoare de 50.000 de dolari
- Sponsorizare pentru participarea la Summitul One Young World 2023
- 12 luni de mentorat din partea unei echipe de profesioniști și parteneri Deloitte.
Eligibilitate:
- Soluția este disponibilă imediat, fie în curs de pilotare, implementare sau de extindere;
- Fondată de o persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani;
- Are un orizont de timp bine structurat, identifică principalele părți interesate și principalii beneficiari și se bazează pe rezultate concrete, bine structurate;
- Să aibă un impact social pozitiv în comunitate, să creeze oportunități de angajare și dezvoltare a competențelor;
- Să fie eficientă și să se autosusțină prin resursele pe care le generează și/sau prin investițiile și donațiile pe care le atrage.
Aplicațiile pot fi trimise până la data de 21 octombrie 2022.