Elevii de liceu cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani mai au la dispoziție două săptămâni pentru a completa formularul de înscriere al celei de a 2-a ediții a competiției naționale Solve for Tomorrow organizată de Samsung România.
Desfășurată în parteneriat cu Junior Achievement România, competiția Solve for Tomorrow își propune să îmbine tehnologia, educația și creativitatea cu soluțiile eficiente și sustenabile ale elevilor pentru a rezolva diverse probleme identificate de ei în comunitățile din care fac parte.
Sunt așteptate proiecte noi până în cadrul celor patru categorii ale competiției: Mediu Înconjurător, Diversitate și Incluziune Socială, Educație și Dezvoltare Durabilă. Pentru mai multe detalii, consultați regulamentul.
Competiția Solve for Tomorrow constă în 2 etape principale:
Etapa I – elevii se pot înscrie individual sau în echipe de până la 5 membri, indiferent de studii sau calificări. După încheierea perioadei de înscriere, membrii juriului vor selecta 25 de idei.
Etapa a II-a – elevii selectați în etapa a doua vor avea acces la workshop-uri și sesiuni de mentorat, menite să îi ajute să își dezvolte ideile inovatoare care au potențialul de a rezolva diverse provocări cu care societatea se confruntă.
Premiile oferite
- Locul I – câștigătorul sau echipa câștigătoare va primi un videoproiector Freestyle pentru întreaga echipă și va beneficia de invitații la două evenimente Samsung destinate #TeamGalaxy organizate în perioada februarie 2023 – februarie 2024. În plus, câștigătorul sau fiecare membru al echipei câștigătoare va primi câte un telefon Samsung Galaxy S22 128GB.
- Locul II – câștigătorul sau fiecare membru al echipei câștigătoare va primi câte un telefon Samsung Galaxy A53 128GB.
- Locul III – câștigătorul sau fiecare membru al echipei câștigătoare va primi câte un ceas Samsung Galaxy Watch4.
Premii speciale
- Cool Factor Award – se acordă unui singur participant, pe baza votului juriului – un monitor inteligent cu TV Experience 32”
- Best Speech – se acordă participantului cu cel mai bun speech din cadrul Finalei, pe baza votului juriului – o pereche Samsung Galaxy Buds Pro
- Best Teacher – se acordă celui mai implicat profesor coordonator, care își ajută echipa, motivând-o constant, dând dovadă de abilități de conducere și fiind un lider de echipă – o tabletă Samsung Galaxy Tab S8 Octa-Core, 11”, 8GB RAM, 128GB