Pentru al cincilea an la rând, Kaufland România a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 97 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul ediției Romania CST Index de anul acesta. Kaufland România a fost recompensată cu distincția Gold Level, la finalul conferinței „Best Practices in Corporate Sustainability”, ediția a 7-a, care a avut loc miercuri, 14 decembrie 2022.
Titlul a fost acordat pe baza evaluării mai multor categorii, și anume: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, schimbările climatice, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.
„Această distincție anuală confirmă implicarea Kaufland în societatea românească și ne motivează, de la an la an, să ne setăm obiective tot mai ambițioase. Companiile joacă un rol esențial în generarea schimbării, mai ales prin puterea exemplului. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. De aceea, mă bucur să văd că tot mai mulți jucători din mediul de afaceri iau atitudine și se implică activ, în beneficiul comunității”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.
Evaluarea s-a realizat pe baza celui mai recent Raport de sustenabilitate Kaufland România, care oferă o analiză completă și transparentă pentru activitatea companiei, din anul financiar 2021, cuprins în perioada martie 2021 – februarie 2022.
Analiza include date despre investițiile la nivelul portofoliului de produse, dezvoltat cu responsabilitate și grijă pentru nevoile consumatorilor, a mediului de lucru, precum și politica de resurse umane a companiei. Totodată, raportul oferă informații despre lanțul de aprovizionare a magazinelor Kaufland, inițiativele de reducere a impactului asupra mediului și, nu în ultimul rând, despre proiectele cu impact în comunitate, unde compania a investit cel mai mare buget de până acum.
Astfel, la nivel comunitar, compania s-a implicat prin donații și sponsorizări cu suma de 40,9 milioane lei, a încheiat parteneriate cu peste 80 de ONG-uri din țară, a susținut și implementat 117 de proiecte sociale, de educație, mediu, cultură, sport și sănătate. Totodată, a demarat 2 programe de finanțare, prin care oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România – StartONG și În stare de bine.
Numărul total al beneficiarilor direcți și indirecți a depășit totalul de 1,2 milioane de oameni.
În domeniul mediului, categoria materiale și ambalaje, compania a obținut următoarele rezultate:
- Toate magazinele Kaufland România dispun de aparate de colectare a deșeurilor, instalate în parcări, prin care au fost colectate peste 10,8 milioane de ambalaje reciclabile;
- Bugetul total al investițiilor pentru extinderea și întreținerea rețelei de aparate de reciclare a depășit 25 milioane de lei;
- Peste 150.000 lei au fost investiți în sistemele de colectare „Broscuța”, amplasate în toate magazinele rețelei naționale. Clienții au colectat peste 247.000 de recipiente de produse de curățenie și igienă cu ajutorul acestora, în perioada menționată;
- Compania a reciclat peste 68% din deșeurile generate din propriile operațiuni, adică peste 37.500 tone.
- Compania a dezvoltat propria strategie integrată de reducere a plasticului utilizat pentru produsele marcă proprie – REset plastic.
În ceea ce privește energia și emisiile, consumul de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru magazinele Kaufland a depășit 96%, compania investind 1,5 milioane euro pentru dotarea magazinelor cu 3.700 panouri fotovoltaice.
Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.
Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets, ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.