OMV Petrom a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru 2022, care oferă o imagine de ansamblu a impactului economic, de mediu și social al operațiunilor companiei, precum și a angajamentelor și a progreselor înregistrate în direcția dezvoltării durabile.
Cadrul OMV Petrom de sustenabilitate este construit în jurul a trei piloni: mediu, societate și bună guvernanță, cu un angajament clar de a desfășura operațiuni responsabile, de a stimula oamenii și comunitățile și de a impulsiona inovarea și digitalizarea.
„Intensitatea emisiilor de dioxid de carbon ale operațiunilor noastre a scăzut anul trecut cu aproximativ 11% față de nivelul din 2019. Avem în vedere o reducere de 30% a emisiilor până în anul 2030 față de 2019. În plus, am redus intensitatea emisiilor de metan cu 70% față de nivelul din 2019, progresând astfel către obiectivul nostru de mai puțin de 0,2% până în 2030. OMV Petrom contribuie semnificativ la structura economică și socială a societății. Am investit în jur de 40 de milioane de euro în proiecte de dezvoltare pe termen lung a comunităților în care ne desfășurăm activitatea, pentru un milion de beneficiari direcți.” precizează Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
În 2022, OMV Petrom a inițiat și a dezvoltat proiecte care susțin obiectivul general al Strategiei 2030 a acesteia de a furniza energie mai curată, într-o manieră durabilă.
Compania a intrat într-un parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 450 MW, cu investiții de peste 400 de milioane de euro. Prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, capacitatea instalată de energie solară a României va crește cu circa 30%.
Petrobrazi este prima rafinărie certificată din România care produce combustibil durabil pentru aviație (SAF). Volumele de SAF produse la Rafinăria Petrobrazi pot contribui la reducerea emisiilor de CO2 generate de zborurile comerciale cu aproximativ 70%, comparativ cu combustibilul convențional.
În domeniul mobilității durabile, până la sfârșitul anului 2022 au fost instalate peste 100 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice, pentru a contribui la decarbonarea transportului rutier.
Pentru a decarbona consumul intern de energie, compania a continuat instalarea de panouri fotovoltaice în stațiile de alimentare, ajungând la 150 de unități la sfârșitul anului 2022. OMV Petrom intenționează să aibă panouri fotovoltaice instalate în aproximativ 50% din rețeaua noastră de stații de alimentare până în 2025. Cantitatea de energie electrică produsă de aceste panouri fotovoltaice acoperă până la 25% din consumul unei stații de alimentare.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.