Companii responsabile față de mediu și oameni

AFM lansează un program de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor electrice. Bugetul total al programului este de 500 mil. lei

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat lansarea Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală.

Programul urmărește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin stimularea utilizării vehiculelor electrice şi dezvoltarea transportului ecologic.

Suma alocată sesiunii de finanțare este de 500 milioane lei, iar solicitanții eligibili în cadrul programului sunt:

  • instituţiile publice, inclusiv unitățile de învățământ de stat;
  • unitățile administrativ-teritoriale, precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;
  • localitățile care nu sunt unități administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca staţiuni
  • turistice;
  • asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Solicitanții își vor putea crea conturile de utilizator începând cu 7 noiembrie a.c., iar cererile de finanțare vor putea fi înregistrate electronic în perioada 14 noiembrie – 23 decembrie sau până în momentul epuizării bugetului alocat sesiunii de finanțare.

Informați suplimentare

Share this article
Prev Post

Previziuni optimiste AIE: emisiile globale de CO2 generate de combustibilii fosili vor crește cu mai puțin de 1% în acest an

Next Post

PNRR. Se lansează prima rundă de finanțare în cadrul programului Fabrici de reciclare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next