Bonduelle se implică activ cu 22 de angajați în acțiunea de împădurire inițiată de Pădurea Copiilor, în Sinești, județul Ialomița, plantând 205 puieți de salcâm. Implicarea angajaților în acțiuni de voluntariat reprezintă un aspect deosebit de relevant pentru dezvoltarea sustenabilă și bunăstarea comunităților locale.
Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2022, suprafața pădurilor în România a crescut cu doar 0,1% față de anul precedent. Astfel, prin combinarea eforturilor angajaților în voluntariat și a inițiativelor de împădurire în sudul țării, se creează o sinergie puternică între angajamentul social și protejarea mediului, contribuind la construirea unei societăți mai sustenabile și reziliente.
“Credem că o dietă bogată în alimente vegetale este soluția sustenabilă pentru populația în creștere, o abordare compatibilă cu protejarea planetei și a ecosistemului nostru. La nivelul întregului grup, cultivarea, recoltarea și pregătirea legumelor prin metode prietenoase cu mediu este unul dintre pilonii de dezvoltare sustenabilă, în contextul schimbărilor climatice pe care le traversăm. În acest sens 46% dintre partenerii noștri agricoli au adoptat deja politica de agricultură regenerativă pe care o promovăm. O dietă bogată în alimente vegetale este benefică pe termen lung și contribuie la armonia dintre oameni și planetă. Implicarea echipei noastre în calitate de voluntari la această plantare arată că, în spiritul grupului în care lucrăm, și noi, angajații, putem avea un impact pozitiv asupra planetei”, spune Roxana Nănescu, Marketing Director Bonduelle South East Europe.
“E îmbucurător faptul că putem colabora cu parteneri cu care împărtășim valori comune și care înțeleg că prin fiecare copac pe care îl plantăm putem avea un impact pozitiv asupra planetei. Pentru majoritatea angajaților Bonduelle, experiența de a planta un copac a reprezentat o premieră, o experiență care îi încurajează să ia parte la acțiuni similare și pe viitor. Le mulțumim celor de la «Pădurea Copiilor» că ne-au scos din birouri, ne-au ajutat să ne reconectăm cu natura și să participăm activ la această acțiunea de plantare”, completează Andreea Pișcuroaia, Junior Brand Manager România & Republica Moldova.
Despre Pădurea Copiilor
Asociația Pădurea Copiilor este prezentă în 44 de comunități din sudul României, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 212 ha de teren neproductiv, dintre care 33 ha de pădure se află deja la stare de masiv. Misiunea asociației este de a crește păduri în 100 de comunități din zonele de sud ale țării până în 2035. Pentru ca fiecare teren steril să se transforme în pădure, lucrăm cel puțin 7 ani împreună cu comunitatea locală (Primării, Consilii Locale, locuitori) la plantare și întreținere (prașile manuale și mobilizări mecanizate ale solului). După atingerea stării de masiv continuăm să monitorizăm zonele împădurite alți 7 ani. Folosim exclusiv fonduri private și implicăm comunitatea pentru ca pădurea să rămână în custodia celor ce se vor bucura de beneficiile pădurii.
Despre Bonduelle
Misiunea Bonduelle este de a oferi inspirație pentru tranziția către o alimentație bogată în alimente vegetale, contribuind astfel la bunăstarea oamenilor și a sănătății naturii. De la înființare, în 1853, această afacere de familie a trecut prin mâinile a șapte generații, condusă de un scop care a rezistat cu brio testului timpului: de a crea soluții care să le ofere consumatorilor tot ce are natura să ne dea mai bun. Oferind alimente vegetale de înaltă calitate provenite din culturi sustenabile, recoltate la maturitate deplină și cât mai puțin procesate: îndeplinirea acestei promisiuni este posibilă grației strânsei cooperări și încrederii reciproce dintre Bonduelle și cei 2.030 de fermieri din întreaga lume care ne sunt parteneri.