Companii responsabile față de mediu și oameni

Ce fac europenii cu vechile lor echipamente TIC. Românii, în topul comercianților de PC-uri

Utilizarea tot mai frecventă a echipamentelor TIC, cum ar fi laptopurile, tabletele, telefoanele mobile/smartphone-urile și PC-urile, generează o cantitate tot mai mare de deșeuri. Eurostat a publicat o statistică despre comportamentul consumatorilor UE în ceea privește dispozitivele TIC care nu le mai sunt necesare.

PC-uri

În 2022, una din cinci persoane (19%) din UE și-a păstrat calculatoarele de birou acasă, 13 % dintre persoane și-au reciclat vechile desktopuri, 8% le-au dat sau le-au vândut și 2% le-au aruncat. Restul respondenților fie nu și-au cumpărat computere de birou, fie nu și-au folosit dispozitivele existente, fie au luat alte decizii.

Suedia a avut cea mai mare pondere de persoane (29%) care reciclează computere de birou vechi, înaintea Țărilor de Jos (27%), Finlandei, Danemarcei și Austriei (aproape 20%).

Țările de Jos (15%) și România (13%) au raportat cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au vândut vechile desktopuri.

Laptopuri și tablete

Laptopurile și tabletele vechi au fost, de asemenea, păstrate în principal în gospodărie (33%). Din nou, doar 10 % dintre persoanele din UE și-au reciclat laptopurile sau tabletele vechi, 11 % le-au dat sau le-au vândut, iar 1% le-au aruncat. Restul respondenților fie nu au cumpărat niciodată laptopuri sau tablete, fie continuă să utilizeze dispozitivele existente, fie au luat alte decizii.

Cele mai multe persoanecare își reciclează laptopurile sau tabletele vechi sunt în Suedia, Finlanda și Danemarca (aproape 18 % dintre persoane), urmate de Grecia (17 %) și Croația (15 %).

Croația (35%) și Franța (15%) au raportat cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au vândut laptopurile sau tabletele vechi altcuiva.

Telefoane mobile/Smartphone-uri

Aproape jumătate dintre europeni (49%) și-au păstrat vechile telefoane mobile sau smartphone-uri în gospodărie.

Doar 10% dintre persoanele din UE și-au reciclat telefonul mobil vechi sau smartphone-ul, 17% l-au dat sau l-au vândut unei alte persoane, iar 2% l-au aruncat la gunoi. Restul respondenților fie nu au cumpărat niciodată telefoane mobile sau smartphone-uri, continuă să utilizeze dispozitivele existente, fie au luat altă decizie.

Grecia (18%), Austria (17%) și Cehia (15%) au raportat cele mai ridicate procente ale persoanelor care și-au reciclat telefoanele mobile vechi sau smartphone-urile în 2022, urmate de Danemarca (14%) și mai multe țări aproape de 12 % (Polonia, Spania, Irlanda, Belgia și Țările de Jos). 

Croația (32%) și Țările de Jos (24%) au raportat cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au dat sau vândut vechiul telefon altcuiva.

Foto: freepik

Share this article
Prev Post

Indexul global al competitivității durabile 2023. Ce scoruri înregistrează România și țările din Balcani

Next Post

Două reclame la SUV-uri Toyota, interzise în UK din cauza iresponsabilității față de mediu și societate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next