Companii responsabile față de mediu și oameni

Cea mai caldă lună august înregistrată vreodată la nivel global

Luna trecută a fost cea mai caldă lună august înregistrată la nivel global, fiind a treia lună consecutivă în care se stabilește un astfel de record, a anunțat miercuri grupul de experți în schimbări climatice Copernicus al Uniunii Europene, citat de Reuters.

Se estimează că luna august a fost cu aproximativ 1,5 grade Celsius mai caldă decât media preindustrială pentru perioada 1850-1900.

Continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii globale la 1,5 grade Celsius este o promisiune centrală a Acordului internațional de la Paris privind schimbările climatice, adoptat de 196 de țări în 2015.

Iulie 2023 rămâne cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată, în timp ce recordul din august face ca vara din emisfera nordică să fie cea mai fierbinte de la începutul înregistrărilor, în 1940.

„Dovezile științifice sunt copleșitoare, vom continua să vedem mai multe recorduri climatice și evenimente meteorologice extreme mai intense și mai frecvente, cu impact asupra societății și ecosistemelor, până când vom înceta să emitem gaze cu efect de seră”, a declarat Samantha Burgess, adjunctul șefului Copernicus.

În Europa, luna august a fost mai umedă decât în mod normal în multe zone din Europa Centrală și Scandinavia, ceea ce a dus la inundații, în timp ce Franța, Grecia, Italia și Portugalia au fost afectate de secetă și incendii de vegetație.

Temperaturi mult peste medie au fost, de asemenea, înregistrate, în luna august, în Australia, în mai multe țări din America de Sud și în zona Antarcticii, a precizat institutul.

Cu patru luni rămase până în 2024, anul acesta este până acum al doilea cel mai călduros înregistrat vreodată, la mică distanță față de recordul din 2016.

Sursa foto: Unsplash

Share this article
Prev Post

Promenada Mall a susținut cel de al 6-lea sezon al Sustainable Living Podcast, dedicat practicilor durabile în business

Next Post

Schimbările climatice și poluarea aerului trebuie abordate împreună – OMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next