Companii responsabile față de mediu și oameni

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutorare a României de 500 milioane EUR în cadrul MRR pentru crearea de noi suprafețe împădurite

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 500 de milioane EUR pusă la dispoziție prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență („MRR”) pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafețe împădurite. Măsura face parte din strategia României de asigurare a protecției pădurilor și a biodiversității. Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele strategice ale UE legate de tranziția verde.

În cadrul schemei, care se va desfășura până la 30 iunie 2026, se va oferi sprijin sub forma unor granturi directe proprietarilor publici și privați de terenuri agricole adecvate pentru împădurire, inclusiv municipalităților, precum și asociațiilor acestora. Pentru a beneficia de ajutor, proprietarii de terenuri agricole trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puțin 0,5 ha sau cordoane forestiere (adică rânduri de arbori și arbuști pentru a proteja terenurile agricole împotriva eroziunii eoliene și a secetei) cu o suprafață de cel puțin 0,1 ha. În plus, beneficiarii trebuie să se asigure că terenul pe care sunt plantate trupurile de pădure sau cordoanele forestiere este adecvat pentru împădurire. Împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră din România, în care sunt detaliate speciile de arbori și arbuști care urmează să fie plantați, precum și densitatea plantațiilor.

„Schema în valoare de 500 de milioane EUR aprobată astăzi va permite României să creeze noi suprafețe împădurite. Aceste păduri vor contribui la prevenirea eroziunii și a inundațiilor, la curățarea aerului și la combaterea schimbărilor climatice. Măsura va contribui nu numai la obiectivele Pactului verde al UE, ci va sprijini, totodată, dezvoltarea economică a zonelor rurale din România.”, a declarat vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Comisia a constatat că schema:

  • facilitează dezvoltarea anumitor activități economice, în special împădurirea terenurilor agricole. În plus, aceasta are un „efect stimulativ”, deoarece beneficiarii nu ar desfășura activitățile de împădurire în aceeași măsură în absența ajutorului;
  • măsura este necesară și adecvată pentru a încuraja dezvoltarea pădurilor și pentru a corecta o disfuncționalitate a pieței, deoarece piața nu asigură îndeplinirea obiectivelor preconizate în ceea ce privește împădurirea;
  • măsura este, de asemenea, proporțională. Deși valoarea maximă a ajutorului este de până la 100 % din costurile eligibile, valoarea finală va fi calculată în mod nediscriminatoriu. Costurile eligibile vor fi susținute de documente justificative clare și contemporane și se vor baza pe costuri standard;
  • promovează asigurarea unei creșteri inteligente și durabile a suprafețelor împădurite. În plus, măsura este în concordanță cu obiectivele de dezvoltare rurală și cu obiectivele strategice ale UE legate de tranziția verde.

Context

Toate investițiile și reformele care implică ajutoare de stat, inclusiv cele incluse în planurile naționale de reziliență și redresare prezentate în contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepția cazului în care fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care implică ajutor de stat cuprinse în planurile naționale de redresare prezentate în contextul MRR și a oferit orientări și sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naționale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În același timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că sunt respectate normele aplicabile privind ajutoarele de stat, pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică și pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate în așa fel încât să reducă la minimum denaturarea concurenței și să nu se excludă investițiile private.

Share this article
Prev Post

ING Bank România și Fundația Conservation Carpathia derulează o campanie de strângere de donații pentru reconstrucția ecologică din zona Munților Făgăraș

Next Post

CEZ marchează 10 ani de fapte bune prin lansarea platformei de responsabilitate socială “Energie pentru Bine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next