Sprijinul acordat de UE în ultimii 15 ani pentru dezvoltarea sectorului energiei „albastre” s-a ridicat la aproape 17 miliarde de euro, dar țintele de creștere stabilite de UE se pot dovedi prea ambițioase pentru a putea fi atinse, iar evaluarea impactului socio-economic și de mediu lasă de dorit.
Sunt câteva dintre concluziile raportului intitulat „Energia din surse regenerabile offshore în UE – Planuri ambițioase de creștere, dar sustenabilitatea rămâne o provocare”, al Curții de Conturi Europene, publicat săptămâna trecută.
„Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus în lumină cât de importantă este independența energetică a UE, iar mările Europei pot face parte din soluție”, a declarat domnul Nikolaos Milionis, membrul Curții, care a condus auditul. „Dar revoluția albastră a UE nu ar trebui implementată cu orice preț: energia din surse regenerabile offshore trebuie să nu cauzeze daune sociale sau de mediu semnificative.”
Energia din surse regenerabile offshore rareori coexistă cu alte domenii de activitate. În special, rămân nesoluționate, în mare măsură, conflictele cu sectorul pescuitului și de fiecare dată când sunt evaluate proiecte individuale, se exprimă din nou obiecții față de energia offshore.
Auditorii observă, de asemenea, că riscurile legate de aprovizionarea cu materii prime critice pot încetini implementarea energiei din surse regenerabile offshore în Europa.
În prezent, aceste materiale sunt furnizate aproape în totalitate de China, care joacă un rol esențial și în producția de magneți permanenți pentru generatoarele turbinelor eoliene. Dependența UE poate crea blocaje și auditorii ridică semne de întrebare cu privire la securitatea aprovizionării în contextul tensiunilor geopolitice actuale.
O altă barieră este reprezentată de procedurile de autorizare îndelungate de la nivel național. De exemplu, în Franța se observă una dintre cele mai lungi perioade de timp din Europa pentru aprobarea instalațiilor eoliene offshore, care poate ajunge până la 11 ani.
Cu toate acestea, UE și-a stabilit țintele la nivelul ambițios al unei capacități instalate de 61 GW până în 2030 și de 340 GW până în 2050, față de capacitatea actuală de doar 16 GW. Prin urmare, va fi necesară o implementare rapidă și pe scară largă a instalațiilor de energie din surse regenerabile offshore, care va avea nevoie de un spațiu maritim considerabil și de aproximativ 800 de miliarde de euro, în principal din investiții private. Aceste ținte se pot dovedi dificil de atins, potrivit auditorilor.
Energia din surse regenerabile offshore poate fi generată de tehnologii eoliene (instalații fixate pe fundul mării sau plutitoare), de tehnologii oceanice (bazate pe maree și valuri) și de tehnologii solare plutitoare. În momentul de față, în UE, această energie este generată aproape în totalitate cu ajutorul tehnologiei eoliene.
Dintre țările UE, Germania dispune de cea mai mare capacitate offshore (8,1 GW la sfârșitul anului 2022, în principal în Marea Nordului), urmată de Țările de Jos (3,2 GW), Danemarca și Belgia (ambele cu aproximativ 2,3 GW).