Fundația Carrefour a lansat prima cerere de proiecte în 8 țări în care Grupul este prezent, printre care și România, în cadrul programului „Împreună pentru tranziția alimentară” 2022.
Scopul programului este de a sprijini proiectele organizațiile neguvernamentale locale într-unul din următoarele domenii: agricultură durabilă, zero risipă alimentară sau educație nutrițională.
Bugetul total alocat programului este de 240.000 de euro, ceea ce înseamnă că valoarea grantului/proiect este de 30.000 euro.
Termenul limită de înscriere al proiectului, direct pe site-ul Fundației Carrefour, este 13 noiembrie 2022. Cele 8 proiecte câștigătoare vor fi anunțate pe 12 decembrie a.c.
Detalii despre Împreună pentru tranziția alimentară
Fundația Carrefour s-a înființat în anul 2000 cu scopul de a susține tranziția alimentară solidară în Franța și în lume. Angajamentul său se bazează pe trei programe: agricultura durabilă și integrată social, anti-risipă solidară și implicarea cetățenilor.