Companii responsabile față de mediu și oameni

H&M Group și Lululemon, principalii finanțatori ai Fashion Climate Fund care vizează reducerea emisiilor de carbon din industria modei

H&M Group și Lululemon Athletica Inc se numără printre principalii finanțatori ai Fashion Climate Fund, un fond de 250 de milioane de dolari care vizează accelerarea eforturilor de reducere a emisiilor de carbon în lanțul de aprovizionare al industriei modei, relatează Reuters.

Fondul va contribui la finanțarea unei serii de inițiative, inclusiv extinderea utilizării energiei regenerabile, dezvoltarea de materiale de ultimă generație, renunțarea la utilizarea cărbunelui în producție și îmbunătățirea eficienței energetice.

Printre ceilalți susținători timpurii se numără Fundația H&M și Schmidt Family Foundation. Se așteaptă ca în lunile următoare să se alăture și alții, iar fondul speră să strângă 10 milioane de dolari de la fiecare dintre cei implicați.

„Urgența de a aborda problemele climatice nu a fost niciodată mai mare decât acum. Inovațiile și soluțiile noi, aflate în fază incipientă, joacă un rol esențial, dar impactul nu se produce înainte ca acestea să poată fi extinse, iar industria să înceapă să le adopte și să le implementeze”, a declarat Christiane Dolva, de la Fundația H&M.

Deși multe dintre cele mai importante companii din lume s-au angajat să atingă un nivel de zero emisii nete în cadrul activităților lor până la jumătatea secolului și să reducă la jumătate emisiile până în 2030, Apparel Impact Institute a declarat că există încă multe bariere importante.

Foto: Apparel Impact Institute

Share this article
Prev Post

NRDC Climate Storytelling Fellowship acordă burse pentru scriitorii de scenarii pe tema schimbărilor climatice

Next Post

Auchan România, desemnat brandul anului și lider în sustenabilitate în cadrul galei Sustainability in Business

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next