OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a instalat panouri fotovoltaice în 110 stații de alimentare OMV și Petrom din România, în cadrul unui program de investiții care a însumat circa 3 milioane de euro, până în prezent. Energia electrică produsă de panourile fotovoltaice acoperă până la 25% din consumul unei stații de alimentare, se arată în comunicatul companiei.
Până la sfârșitul lui 2022, numărul de stații dotate cu panouri fotovoltaice va crește până la 150 de unități, adică aprox. 30% din rețeaua de stații OMV și Petrom din România.
Producția anuală estimată a panourilor fotovoltaice va fi de 2.700 MWh, ceea ce echivalează cu energia necesară anual pentru 1.500 apartamente.
Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare si Marketing: „Reducerea emisiilor de carbon este un obiectiv foarte important pentru noi, fie că vorbim de operațiunile proprii sau de produsele pe care le punem la dispoziția clienților noștri. Instalarea panourilor fotovoltaice permite rețelei noastre de retail să facă un pas înainte în această direcție. Obiectivul nostru este ca, până în 2025, jumătate din întreaga rețea de stații a OMV Petrom din România să fie stații solare, cu un consum redus de energie.”
OMV Petrom și-a propus să atingă neutralitatea emisiilor de carbon pentru operațiunile proprii până în 2050 și să contribuie la procesul de decarbonare a clienților săi. Pentru a genera noi proiecte cu emisii de carbon reduse și zero, compania va investi 3,7 miliarde de euro din planul de 11 miliarde de euro până în 2030. Acesta este cel mai amplu plan de investiții private din sectorul energetic românesc.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.
Foto: pg de Fb. OMV Petrom