Patru agenții deținute de gigantul multinațional de publicitate și comunicare Havas și-au pierdut certificarea B Corp, din cauza colaborării companiei-mamă cu clienți cu emisii ridicate de dioxid de carbon, printre care și Shell.
Pentru a obține statutul B Corp, mărcile trebuie să demonstreze că au obiective și strategii ambițioase în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), în urma unui proces de evaluare riguros numit ”B Impact Assessment”.
Havas London, Havas Lemz, Havas New York și Havas Immerse au fost private de statutul B Corp de către organismul de certificare B Lab, în urma unei cereri inițiate de mișcarea Clean Creatives, care solicită, de asemenea, B Lab să investigheze alte cinci agenții de comunicare acreditate cu privire la activitatea desfășurată în ultimii trei ani cu clienți care utilizează combustibili fosili.
Agențiilor Havas li s-a oferit șansa de a lua măsuri de remediere și de a-și menține certificarea, dar au refuzat să facă acest lucru, a declarat B Lab.
B Lab a concluzionat că acțiunile Havas „constituie o încălcare a valorilor fundamentale ale comunității B Corp”.
Potrivit publicației edie, Havas este certificată cu „Medalia de Aur” de Ecovadis și își propune ca, până în 2025, operațiunile să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon. Havas UK și Irlanda are, de asemenea, un obiectiv net zero pentru 2050, care acoperă întregul lanț valoric, cu obiective intermediare privind emisiile prezentate în cadrul inițiativei SBTi (Science-Based Targets Initiative).
Impact+, strategia de dezvoltare durabilă a grupului, se bazează pe trei piloni: Oameni, Mediu și Comunicare semnificativă.