PepsiCo a anunțat emiterea celei de-a doua obligațiuni verzi în valoare de 1,25 miliarde de dolari, pe o perioadă de 10 ani. Investițiile din cadrul noului Green Bond al PepsiCo se vor concentra pe îndeplinirea inițiativelor cheie de sustenabilitate a mediului în cadrul a doi piloni ai agendei pep+: Agricultură pozitivă și Lanț valoric pozitiv, a anunțat compania într-un comunicat de presă.
Cei 858 de milioane de dolari încasați din prima obligațiune verde din anul 2019, în valoare de 1 miliard de dolari, sunt deja alocați proiectelor verzi eligibile de pe șase continente, ce includ ambalaje sustenabile, decarbonizarea operațiunilor și a lanțului de aprovizionare și sustenabilitatea apei.
„Am fost una dintre primele corporații din industria alimentară și a băuturilor care a emis o obligațiune verde, iar această finanțare inițială a jucat un rol esențial în transformarea noastră durabilă de până acum”, a declarat Jim Andrew, Chief Sustainability Officer, PepsiCo. „Deși abordarea crizei climatice necesită un efort de colaborare, este clar că sectorul privat trebuie să joace un rol de lider. Noua noastră obligațiune verde va fi esențială pentru canalizarea investițiilor în domeniile critice necesare pentru a construi un sistem alimentar mai durabil și mai rezistent.”
Noul cadru al obligațiunilor verzi de la PepsiCo prezintă categoriile în care poate fi direcționată finanțarea, fiecare dintre acestea aliniindu-se cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, care includ:
Agricultura regenerativă: Investițiile din noua obligațiune verde pot fi utilizate pentru adoptarea practicilor agricole regenerative în întregul lanț de aprovizionare al PepsiCo, inclusiv pentru formarea fermierilor, practici de reducere a folosirii îngrășămintelor și pentru proiecte de consolidare și îmbunătățire a bazinelor hidrografice.
Decarbonizarea și reziliența la schimbările climatice în cadrul operațiunilor și lanțului valoric al companiei: Până în 2030, compania își propune să își reducă emisiile absolute de gaze cu efect de seră (GES) cu peste 40 % față de nivelul de referință din 2015. Veniturile nete echivalente ale obligațiunii verzi pot fi utilizate pentru inițiative menite să promoveze aceste obiective, inclusiv generarea de energie durabilă prin investiții în instalații solare, clădiri mai ecologice care primesc certificări verificate de părți terțe, eficiența energetică și/sau reducerea emisiilor de GES în instalații și modernizarea echipamentelor de vending și de răcire. Finanțarea poate fi utilizată, de asemenea, pentru extinderea transportului ecologic, cum ar fi vehiculele electrice.
Economia circulară și reducerea plasticului virgin din amabalaje: Unul dintre obiectivele cheie ale PepsiCo pep+ este de a utilizeza 50 % conținut de plastic reciclat în ambalajele sale până în 2030. Compania este deja unul dintre cei mai mari utilizatori de rPET (plastic PET reciclat) pentru produse alimentare din lume, iar noua obligațiune verde va permite PepsiCo să își continue activitatea pentru a spori utilizarea ambalajelor durabile, inclusiv a materialelor reciclate, compostabile și reutilizabile. În plus, noul cadru Green Bond al PepsiCo permite companiei să direcționeze finanțarea către proiecte care consolidează infrastructura de reciclare și cresc ratele de reciclare pe piețele cheie.
Urmărirea unui impact net pozitiv asupra folosirii apei în cadrul operațiunilor proprii și în întregul lanț valoric al PepsiCo, inclusiv în cadrul proiectelor care contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea comunităților. Gestionarea apei a fost de mult timp una dintre prioritățile PepsiCo, unul dintre obictivele companiei fiind de a deveni Net Water Positive în cadrul operațiunilor sale până în 2030, prin reducerea consumului absolut de apă și reintroducerea în bazinul hidrografic local a mai mult de 100% din apa utilizată. Veniturile echivalente noilor obligațiuni verzi pot fi alocate pentru proiecte de reciclare și reutilizare a apei, inclusiv pentru îmbunătățirea eficienței apei, precum și pentru investiții în refacerea bazinelor hidrografice prin inițiative precum plantarea de copaci, colectarea apei de ploaie și reabilitarea zonelor umede. PepsiCo dorește, de asemenea, să finanțeze extinderea irigării prin picurare sau a altor tehnologii de economisire a apei pentru fermierii care aprovizionează compania cu ingrediente cheie.