Companii responsabile față de mediu și oameni

Profesorii pot achiziționa smartphone-uri de la Flip cu ajutorul cardului pentru prima de carieră didactică

Flip, startup-ul românesc care încurajează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor și a tabletelor, pe care le reintroduc pe piață ca noi, a devenit partener afiliat cardului pentru prima de carieră didactică.

Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar pot achiziționa telefoane recondiționate la cele mai înalte standarde din industrie de pe Flip.ro cu ajutorul cardului pentru prima de carieră didactică, în valoare de 1500 de lei.

„Flip sprijină economia circulară cu alegeri smart atât pentru buzunar, cât și pentru planetă, și credem cu tărie că este nevoie de educație pentru ca fiecare dintre noi să înțeleagă care este impactul alegerilor noastre asupra mediului înconjurător. Ne bucurăm, așadar, să venim în sprijinul cadrelor didactice cu aceste soluții prietenoase, accesibile, devenind comerciant partener pentru prima de carieră didactică. Smartphone-urile au devenit necesare în procesul educațional astăzi, iar cei care și-au făcut o vocație din pregătirea generațiilor viitoare cu siguranță vor vedea avantajele alegerii unui telefon recondiționat, și pot duce mai departe mesajul că alegerile noastre contează”, spune Nicolae Trofin, Chief Sales – Business Partnerships la Flip.

Toate telefoanele vândute pe Flip.ro sunt verificate cu ajutorul a 67 de teste de calitate hardware și software, în service-ul propriu, și au sănătatea bateriei de minimum 85%. Acestea au aceleași beneficii ca în cazul achiziționării de telefoane noi: experiența de unboxing, livrare rapidă, garanție 2 ani, drept de retur 30 de zile, și de customer support. În plus, fiecare telefon recondiționat are o amprentă de carbon cu 63% mai mică, în medie, comparativ cu un telefon nou.

Despre Flip.ro

Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. La fel ca în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de cel puțin 12 luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea electronicelor recondiționate contribuie la protejarea planetei.

Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 200 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria, Ungaria și Grecia. Până acum, peste 300.000 de clienţi și peste 9000 de companii au apelat la Flip.ro și la serviciile dedicate segmentului de business pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou și pentru a implementa soluții care reduc impactul asupra mediului.

Share this article
Prev Post

Samsung România – Solve for Tomorrow: 25 de proiecte merg mai departe în etapa a II-a a competiției

Next Post

RenewAcad: 100 de tehnicieni din minerit, pregătiți ca instalatori de sisteme fotovoltaice solare cu sprijinul OMV Petrom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next