Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, duc la încetinirea rotaţiei Pământului, ceea ce creşte durata zilei cu câteva milisecunde, se arată într-un studiu citat de Agerpres via AFP.
Apa rezultată din topirea gheţarilor sub efectul încălzirii climei se regăseşte în mare parte „în regiunile ecuatoriale”, a explicat Surendra Adhikari, coautor al studiului, iar această schimbare în distribuţia maselor pe planetă „are impact asupra felului în care se roteşte Terra” – ceea ce înseamnă puţin mai lent.
”E ca atunci când un patinator artistic face o piruetă, ţinându-şi mai întâi braţele aproape de corp, după care le îndepărtează”, spune Benedikt Soja, un alt coautor al studiului. Rotaţia, foarte rapidă la început, încetineşte puţin câte puţin.
O astfel de rotaţie mai lentă creşte uşor durata unei zile, care are în total 86.400 de secunde.
Din anul 2000, rata prelungirii duratei zilei sub efectul schimbărilor climatice a crescut la 1,33 milisecunde pe secol.
Iar dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească într-o manieră semnificativă, această rată ar putea depăşi 2,62 milisecunde pe secol până în 2080 sau 2100.
Influenţa schimbărilor climatice ar putea aşadar să depăşească efectul Lunii, care a încetinit la rândul ei progresiv rotaţia Terrei de mai multe miliarde de ani.
Sursa foto: Freepik