În contextul în care industria modei se străduiește să își reducă impactul asupra climei, personalul unui restaurant din Stockholm poartă șorțuri din bumbac, care captează dioxidul de carbon din aer, ca parte a unui proiect pilot dezvoltat de un grup de cercetători, cu sprijinul H&M. Industria textilă are o amprentă mare de carbon, fiind un aspect pe care giganții din industria modei trebuie să îl aibă în vedere, deoarece cumpărătorii devin tot mai conștienți de impactul pe care producția hainelor o are asupra mediului.
Hong Kong Research Institute of Textiles and Apparel (HKRITA) a dezvoltat o soluție care conține amină cu care se poate trata bumbacul – fibre, fire sau țesături – urmând ca acesta să strangă și capteze dioxidul de carbon, pentru ca apoi să il stabilizeze și stocheze pe suprafața textilă.
În cadrul proiectului pilot, după utilizare, șorțurile sunt încălzite la 30-40 de grade Celsius, temperatură la care se eliberează CO2 – într-o seră, unde gazul este absorbit de plante.
Directorul executiv al HKRITA, Edwin Keh, a declarat într-un interviu că echipa sa a avut ca inspirație tehnicile utilizate pentru limitarea emisiilor în hornurile fabricilor pe bază de cărbune. Șorțurile din cadrul proiectului pilot au fost produse la un furnizor H&M din Indonezia, folosind echipamentul existent în fabrică pentru tratarea materialelor, a declarat Keh. „Este un proces chimic destul de simplu”.
Deși proiectele de dezvoltare a textilelor care absorb CO2 se află într-un stadiu incipient, Fundația H&M a declarat că această inovație ar putea fi un factor important care ar putea contribui la reducerea emisiilor globale de CO2.